Se recomandă ca fiind un rebel, în sensul bun al cuvântului, dar și ca om căruia i-a plăcut de mic să spargă tiparele și barierele acestei lumi, nu de puține ori încorsetată în rigori și clișee, transmise de la o generație la alta. Andrei Cavassi este la a patra generație de muzicieni din familie și a mărturisit, la GÂNDUL EXCLUSIV, că povestea muzicii a făcut mereu parte din viața sa. Deși putea să-și continue liniștit călătoria muzicală în orchestra „Filarmonică George Enescu”, violoncelistul Andrei Cavassi și-a dorit mereu să aibă libertatea de a-și reconstrui bucata lui de lume și de muzică.
Nu mulți i-au înțeles alegerile și puțini l-au încurajat. A ajuns, printr-o întâmplare fericită, în Japonia, unde a simțit și a trăit cea mai plăcută și firească senzație de libertate. Acolo, susține Andrei Cavassi, nu a mai contat că are părul lung sau că nu se rezumă doar la a cânta muzică cultă. A înțeles că, pentru muzicianul din el, contează mult mai mult validarea publicului și mai puțin cea a profesorilor și a unui juriu de specialitate.
Pandemia l-a readus pe Andrei Cavassi în România, iar violoncelistul recunoaște că a avut bucuria de a descoperi publicul român, iubitor de muzică și de frumos. Privind în urmă, muzicianul mărturisește că experiența japoneză i-a îmbogățit viața, atât muzical, cât și sufletește.
Ceea ce speră este ca oamenii din breasla sa – cei din domeniul muzicii clasice – să înțeleagă că muzica de calitate, muzica bună, nu are nici granițe și nici bariere atunci când beneficiarul final este publicul. Îi sfătuiește pe cei care i-au blamat imperfecțiunile muzicale și alegerile să nu mai rămână încorsetați în anumite tipare dictate de vreme, ci să dea frâu liber talentului și artiștilor din ei.
Dincolo de lucrurile care l-au dezamăgit și i-au îngreunat drumul, Andrei Cavassi susține că, după ce a luat hotărârea să-și urmeze visul și să trăiască așa cum a simțit cu adevărat, nimic nu a mai fost greu. Dimpotrivă, recunoaște că fiecare zi a fost o bucurie, o experiență și o călătorie spre maturizarea lui muzicală.
Vorbind din propria experiență, Andrei Cavassi mărturisește că eticheta muzicii clasice te împiedică uneori să-ți desăvârșești actul creației muzicale. Recunoaște că muzica poate fi bună indiferent de gen, iar artistul poate să facă prin talentul său lucruri de valoare.
“Eu cred că mult timp tata nici nu a acceptat exact ce fac eu, a fost așa un fel de acceptare tacită. Însă, sunt convins că nici el nu a crezut că pot face ceea ce fac acum. Asta sunt convins că, în afară de mine, nu a crezut nimeni. Dar, a fost important că am crezut eu și asta contează, să crezi tu, nu alții.
Cred că mai nou acceptă și el și începe să realizeze că nu există doar muzică cultă, clasică și restul este nimic. Muzica bună este muzica bună, indiferent de gen. După părerea mea, un artist talentat, indiferent ce ar cânta, face ceva de valoare. Dacă îl luăm pe Freddie Mercury, poate era dirijor sau pianist, cred că la fel de talentat și de frumos și-ar fi exprimat sentimentele. Artistul contează, genul muzical este arbitrar„, spune Andrei Cavassi.
După zece ani de Japonia, pandemia l-a prins pe violoncelistul Andrei Cavassi în România, acolo unde a și rămas în toată această perioadă. A văzut însă și partea plină a paharului, înțelegând că și în țara lui este apreciat și poate să lucreze la proiecte de calitate.
Despre călătoria în Japonia recunoaște că a fost o întâmplare frumoasă și că totul a început atunci când i s-a propus să înlocuiască pe cineva într-un proiect în Țara Soarelui Răsare. O oportunitate care i-a lărgit orizonturile și l-a ajutat să-și trăiască mai liber ca niciodată visul muzical.
„Am realizat că, și la noi în țară, oamenii sunt iubitori de muzică și sunt deschiși să asculte orice gen de muzică. Poate, înainte de pandemie, când nu am stat atât de mult și nu am cântat în România, ți-aș fi răspuns că sunt mai apreciat în afară, dar acum o să-ți spun că nu cred, că publicul meu, oamenii care apreciază muzica mea, sunt oameni care iubesc frumosul și muzica de calitate.
În ceea ce privește Japonia, totul a început – cred că au trecut zece ani de atunci – când am primit întâmplător o ofertă de a înlocui pe cineva timp de două luni.
Era un job simplu, trebuia să cânt într-un parc de distracții, gen Disneyland, erau niște concerte cu artiști europeni. Lucram enorm de mult, aveam șase-șapte concerte zilnic. După acel contract, acolo am simțit că este o oportunitate pentru mine ca artist și am intuit că voi avea mai multe șanse de a realiza o carieră într-un timp mai scurt, pentru că arăt altfel, cânt altfel, aveam cumva niște atuuri față de artiștii japonezi.
După acel parc de distracții, tot am avut așa un noroc. Cântam într-o duminică dimineață la un hotel, la un brunch, și o doamnă care m-a ascultat a venit la mine după concert și mi-a spus că este directoarea celei mai mari agenții de Foreign Talents și îmi face viza cadou pe doi ani de zile, ca să pot să merg în Tokyo și să-mi continui cariera. Am avut multe întâmplări de genul ăsta și mulți oameni care m-au ajutat de-a lungul călătoriei mele. Nu se întâmplau însă dacă nu mergeam acolo și nu făceam pasul de a mă rupe de vechea mea viață”, povestește violoncelistul.
Muzicianul Andrei Cavassi are încredere în generațiile tinere, despre care susține că sunt mai curajoase și mai deschise în a-și apăra lucrurile în care cred.
Este însă optimist că vremurile se vor schimba și susține că nu trebuie să blamăm sau să minimalizăm importanța unui gen de muzică dacă nu este vorba de cea clasică.
„Mă uit la generațiile de tineri de acum, de copii, ei sunt mult mai curajoși și mai deschiși și am mare încredere că lucrurile se vor schimba. Eu am simțit pe pielea mea schimbări. Ca o părere personală, mi se pare că în domeniul meu, acela al muzicii clasice, un pic ne este greu să acceptăm că poți porni din acest gen de muzică, poți să fii un instrumentist foarte bun, dar asta nu înseamnă că nu poți cânta și alt gen de muzică. De multe ori, colegii mei tind să blameze sau să minimalizeze alt gen de muzică, ceea ce, după părerea mea, este o prostie.
Arta este artă. Sunt la a patra generație de muzicieni din familia mea, din partea tatălui meu. El a fost violoncelist, tatăl lui dirijor și străbunicul meu a fost tenor. Muzica a fost întotdeauna parte din viața mea. Eu, de mic, însă, am simțit în mine altceva, o dorință de a mă exprima liber și de a scăpa de rigorile muzicii clasice și ale unei societăți care, la vremea respectivă, simțeam că nu-mi dă voie să fiu așa cum voiam eu.
Pentru mine, faptul că sunt violoncelist nu știu dacă mă definește neapărat. Este un mod de a exprima ceva ce am în suflet și un mod de a mă conecta cu publicul. Nu îmi doresc să cânt perfect tehnic, ci să mă conectez cu publicul și să schimb sentimente cu el. Am studiat violoncelui datorită tatălui meu, dar pentru mine este doar un instrument, nu este un deziderat de a fi un tehnician perfect al acestui instrument”, a mai spus Andrei Cavassi.
„Nu mă interesează să fiu apreciat de un juriu de specialitate sau de un profesor, într-o cameră, undeva, unde nu contează. Mă interesează să fiu apreciat de oameni reali, simpli, adevărați, care ascultă muzică și să creez cu ei o conexiune prin care amândoi să ne îmbogățim viața. Mi-am urmărit întotdeauna ideile mele și mai ales mi-am urmat inima. Am făcut ceea ce am simțit că trebuie să fac și nu am avut niciodată nicio îndoială asupra direcției pe care am vrut s-o urmez.
Iar faptul că întotdeauna au fost oameni sau colegi de-ai mei care m-au blamat că nu am tins spre perfecțiunea aceea spre care tind toți, nu m-a făcut decât să mă ambiționeze să merg mai departe. Întotdeauna am auzit în jurul meu «nu poți face asta», «nu poți cânta ceea ce vrei să cânți», «ceea ce vrei tu să faci este imposibil», «trebuie să rămâi aici să găsești un job într-o orchestră». Este un sistem care, de când suntem mici, ne încorsetează în atât de multe reguli și ni se spune că nu poți face lucrurile decât într-un anume fel, încât multora, când ajung artiști profesioniști, le lipsește curajul să facă și altceva.
A fost o luptă interioară. A fost nevoie de curaj, poate și de puțină inconștiență. Gândește-te că am lucrat în România într-o orchestră și am plecat în Japonia fără să știu pe nimeni, am încercat să-mi găsesc o cale. Dar, din momentul acela, nimic nu a fost greu niciodată. Fiecare zi a fost o bucurie și cumva eram fericit că puteam să îmi urmez visul și să fac ceea ce-mi place”, a conchis muzicianul.
Urmărește interviul integral:
CITEȘTE ȘI: