Preşedintele PMP, Eugen Tomac, transmite răspunsul primit de la reprezentanții Comisiei Europene după decizia sa de a ataca la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) decizia prin care România a fost respinsă la aderarea în Spaţiul Schengen. Astfel, comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, precizează că „cetățenii români și bulgari au deja dreptul la liberă circulație și rezidență în celelalte state membre, sub rezerva condițiilor generale prevăzute de legislația UE”.
„Comisia Europeană recunoaște că decizia din 8 decembrie 2022 este una incorectă și regretabilă. Prin urmare, validează în mod oficial argumentele pe care le-am invocat atunci când am pornit acțiunea la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, în răspunsul la întrebarea pe care am adresat-o, subliniază importanța eliminării controalelor la frontierele interne pentru libera circulație a persoanelor și a mărfurilor și pentru consolidarea competitivității în UE.
Este important să reținem că eforturile continuă. Comisia Europeană face precizarea că este în continuă colaborare cu statele membre pentru a ajunge la un acord unanim în ceea ce privește aderarea României.
Deși Comisia Europeană nu și-a asumat în mod direct o acțiune la CJUE, recunoaște că ne sunt încălcate drepturi și ne este îngrădit potențialul pe care ni-l oferă spațiul Schengen.
Prin urmare, acest răspuns este foarte util în demersul pe care l-am inițiat la CJUE.
Sunt sigur că vom reuși să facem dreptate pentru România și ne vom obține dreptul de a fi liberi in Europa, așa cum ne dorim și așa cum merităm.
„Comisia regretă profund faptul că, la 8 decembrie 2022, Consiliul nu a reușit să obțină unanimitatea necesară pentru adoptarea deciziei privind aderarea României (și a Bulgariei) la spațiul Schengen.
Dreptul la libera circulație a persoanelor decurge din articolul 21 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), care este aplicabil de la aderarea Bulgariei și a României la UE. Cetățenii români și bulgari au deja dreptul la liberă circulație și rezidență în celelalte state membre, sub rezerva condițiilor generale prevăzute de legislația UE. Cu toate acestea, aderarea la spațiul Schengen, fără controale la frontierele interne, va facilita exercitarea liberei circulații a persoanelor, așa cum este garantată prin tratate și îi va permite spațiului Schengen să își atingă întregul potențial. Într-adevăr, aceasta va contribui la eliminarea barierelor din cadrul pieței unice, precum și la consolidarea competitivității și a potențialului de creștere al UE. După cum se menționează în comunicare, un spațiu Schengen complet și pe deplin funcțional este esențial pentru stabilitate, reziliență și redresare.
Prin urmare, Comisia colaborează îndeaproape cu statele membre pentru a aborda toate preocupările potențiale și va continua să depună toate eforturile pentru a se asigura că, în exercitarea competențelor sale, Consiliul poate lua o decizie pozitivă unanimă cu privire la aderarea României, în cadrul viitoarelor Consilii Schengen”, se arată în răspunsul comisarului european pentru afaceri interne, Ylva Johansson adresat președintelui PMP, Eugen Tomac.