EXCLUSIV VIDEO | Ovidiu Lipan Țăndărică sare în apărarea lui Nicu Covaci. Ce spune despre situația prin care a trecut fondatorul trupei Phoenix

Publicat: 22/03/2023, 17:34
Actualizat: 23/03/2023, 20:07

Ovidiu Lipan Țăndărică, unul dintre cei mai faimoși bateriști români ai tuturor timpurilor, a vorbit într-un interviu la GÂNDUL EXCLUSIV despre situația prin care a trecut Nicu Covaci, fondatorul trupei Phoenix, care nu a fost admis în Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România în urma examenului susținut. Artistul este solidar cu Nicu Covaci, despre care spune că este un reper în muzică, un simbol al libertății și al unei întregi generații, tocmai de aceea nu ar fi trebuit să se ajungă la o astfel de situație, ci să se găsească o soluție.

Ovidiu Lipan Țăndărică a precizat că el nici nu a dorit, nici nu a încercat să dea vreodată acest examen. „Am alte preocupări”, a susținut artistul, precizând că nu vrea să aprofundeze subiectul care a stârnit multe discuții și controverse în spațiul public.

Ovidiu Lipan Țăndărică și Nicu Covaci. Sursa: Facebook

După decizia Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR), mulți colegi de generație și de breaslă au sărit în apărarea lui Nicu Covaci, blamând felul în care s-a procedat în cazul omului de la care a pornit fenomenul Phoenix.

În urma examenului de admitere în UCMR, Nicu Covaci a obţinut nota 7,60, ceea ce îl plasează sub nota de promovare 8, conform Regulamentului privitor la admiterea în această uniune de creație.

“Nu-i un lucru foarte bun pentru imaginea noastră ca popor”

Nu cred că el mai are nevoie să demonstreze, după ce o viață întreagă i s-au cântat hituri, compoziții, a fost un simbol al libertății. Noi suntem un simbol al libertății, cu fuga care-a fost. Ar fi trebuit să nu mai fie pus să dea examen sau ceva și să se fi găsit o soluție să-l accepte ca și compozitor.

Bine, el este la Uniunea Compozitorilor, cum suntem și eu, și colegii mei. Nicu este din anii ’60-’70, de când a început cu Phoenix. Eu nu sunt membru cum a vrut el să fie. Nici nu am vrut să dau examenul ăsta, nici să încerc, nici să nu încerc. Am cu totul alte preocupări.

Nu vreau să aprofundez subiectul mai departe, pentru că acolo sunt niște compozitori vechi, oameni care au terminat Conservatorul, care au făcut studii de compoziție. Sunt niște oameni în juriul acela, pianiști mari, orchestratori mari, compozitori. Dar, dacă vorbim de Nicu, un simbol al muzicii rock românești, ar fi trebuit să se găsească o soluție. Aici a fost o discrepanță pe care eu o văd”, a spus Ovidiu Lipan Țăndărică

Nicu Covaci, revoltat de decizia UCMR

În 13 martie, Nicu Covaci a primit decizia UCMR, semnată de vicepreşedintele Nicolae Gheorghiță, conform căreia nu a fost admis ca membru al instituției, din cauza nepromovării examenului de admitere.

Nicu Covaci s-a arătat revoltat față de decizia luată de Uniunea Compozitorilor din România.

Eu, în primul rând, am crezut că este o glumă, pentru că este umilitor, după ce am o sută de piese declarate, scrise pe note, și de zeci de ani de zile mi-au plătit și drepturi de autor. Puțin, e adevărat, pentru că dacă nu ești recunoscut de către compozitori, primești doar o părticică din drepturi. Mi-au spus să dau examen și m-am dus să dau examen, și am scris acolo o compoziție în fața lor, apoi au spus că trebuie o comisie să se întrunească, o comisie care va decide.

I-am întrebat unde e comisia, dar au zis că o să se adune cândva. Acum două, trei zile, primesc o scrisoare de la ei că am căzut la examen. Am râs, m-am tăvălit pe jos de râs, și prietenii mei la fel. Acest lucru este jignitor și am să-i pedepsesc, credeți-mă”, a spus fondatorul şi liderul trupei Phoenix, Nicu Covaci.

Cum și-a justificat decizia Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor

După ce Nicu Covaci a anunțat că nu a fost admis ca membru în Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor și au urmat mai multe reacții, inclusiv a ministrului Culturii, UCMR a explicat că decizia este urmarea rezultatului obținut de artist la examenul susținut, care este obligatoriu pentru toți candidații care nu au absolvit o instituție de învățământ superior muzical.

”Dincolo de recunoașterea calității de compozitor sau de succesul înregistrat de acesta, cooptarea ca membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România este supusă exigentelor profesionale statutare, convenite prin libera asociere a membrilor acestei uniuni și votate în cadrul Adunării Generale. În cazul tuturor candidaților care nu au absolvit o instituție de învățământ superior muzical, dobândirea calității de membru al UCMR este supusă condiției statutare constând în promovarea unui examen de admitere. În cazul domnului Nicolae Covaci, examenul a fost organizat și notat ca atare în cadrul Biroului de muzică jazz/pop.

Apartenența sau nu la Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România nu privește și nu afectează existența sau recunoașterea calității domnului Nicolae Covaci de autor și de titular de drepturi de autor”, preciza UCMR.

Interviul integral cu maestrul Ovidiu Lipan Țăndărică va putea fi urmărit vineri, 24 martie, de la ora 18.00, pe canalul de YouTube Gândul. Ce spune Ovidiu Lipan Țăndărică despre lume, viață, muzică, prietenii și momentele trăite de la agonie la extaz, care și-au pus amprenta asupra artistului de astăzi, puteți afla de vineri, pe gandul.ro și pe paginile de Facebook Gândul și Gândul Live.


CITEȘTE ȘI:

Nicu Covaci, REACȚIE după ce nu a fost acceptat în Uniunea Compozitorilor din România: ”Am să-i pedepsesc”

EXCLUSIV VIDEO | De unde vine numele legendarei trupe Phoenix? Nicu Covaci: ”Eram cei mai răi băieți din Timișoara și ne-am numit Sfinții. După o vreme, am fost interziși”

Mara Răducanu
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...