UPDATE | Percheziții în Capitală, într-un dosar de înșelăciune. Suspectul, un șofer de ridesharing, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Publicat: 22/03/2023, 18:27
Actualizat: 22/03/2023, 18:30

Poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Serviciul Investigații Criminale au pus în aplicare, miercuri, două mandate de percheziție domiciliară, în Capitală, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.

UPDATE – Suspectul, arestat preventiv pentru 30 de zile

Principalul suspect în acest caz  a fost condus la audieri, în vederea dispunerii măsurilor legale, inițial fiind reținut pentru 24 de ore. Ulterior, judecătorii au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Știrea inițială:

Potrivit unui comunicat al Poliției Române, în perioada septembrie 2022 până în prezent, în timp ce oferea servicii ridesharing, un bărbat ar fi inițiat discuții cu persoanele pe care le transporta, cu privire la existența unor posturi vacante în cadrul unei instituții publice sau a unor servicii aferente altor organizații.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că – prin folosirea de calități mincinoase – respectiv că este angajat al instituției respective, prezentând o legitimație în acest sens, bănuitul ar fi indus în eroare persoanele vătămate, cărora le-ar fi promis că le poate facilita angajarea pe anumite posturi vacante.

Astfel, bărbatul ar fi pretins și primit diverse sume pentru îndeplinirea formalităților necesare înscrierii și completării dosarului de angajare, bani ce ar fi fost transferați prin intermediul unor platforme financiare.

Suspectul a fost condus la audieri, în vederea dispunerii măsurilor legale, ulterior fiind reținut pentru 24 de ore. Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (șase acte materiale).

Poliția Română face precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
S-a dus mult prea devreme. O cunoscută actriță a murit la 51 de ani
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cristina Șișcanu vorbește despre cum și-a educat copiii: „Am crescut cumva 3 copii total diferiți....
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor