Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, la Chişinău, că rocada premierilor se va face aşa cum a susţinut de fiecare dată, conform protocolului semnat la constituirea coaliţiei și a precizat că nu va demisiona din funcţia de premier, ci va preda mandatul preşedintelui „atunci când va veni timpul”.
”Rocada urmează să se petreacă aşa cum am susţinut de fiecare dată, conform protocolului semnat în momentul constituirii coaliţiei şi aş nuanţa un pic, în sensul în care nu o să îmi dau demisia, pentru că am primit un mandat, am să predau un mandat. Am primit mandatul de la preşeidntele României, atunci când va veni timpul, voi preda mandatul preşedintelui României”, a afirmat premierul.
De asemenea, în același context, Ciucă a arătat că unele ”chestiuni legate de cererea de plată, aşa cum a prezentat şi ieri în şedinţa de Guvern (..) au fost o serie de elemente care au trebuit reglate şi au avut suficient spaţiu pentru a regla aceste chestiuni legate de legea decarbonării, de legea avertizorilor şi celelalte elemente de clarificare tehnică din partea Comisie”.
”Este important să clarificăm pentru că este vorba de foarte mulţi bani, miliarde de euro şi în felul acesta, am stabilit ieri în şedinţa de Guvern că până la sfârşitul acestei săptămâni, toate elementele legate de cererea de plată numărul doi vor fi închise şi aşteptăm doar aprobarea de la nivelul Comisiei”, a mai spus Ciucă, precizând că cererea de plată numărul 3 este în lucru.
”Nu suntem în întârziere, la nivelul UE sunt doar şase sau şapte ţări care au depus cererea de plată numărul 2. România este una dintre ele şi urmează să primim aprobarea. PNRR înseamnă reforme și investiții. Este foarte important ca ele să se facă cu înțelepciune. Consider că nu suntem in intarziere cu cererea de plată”, a spus Ciucă.