Dramă fără margini pentru o familie de români stabilită în Italia. Băiatul lor, în vârstă de doar 17 ani, s-a stins în urma unui stop cardiac suferit chiar în timpul orelor de curs, la școală.
Adrian era elev la o școală din Castelfiorentino, provincia Florența, Italia.
Marți dimineață, 21 martie, el s-a prăbușit în timpul orelor de curs, chiar sub ochii colegilor. A primit imediat ajutor din partea profesorilor și a unui asistent medical, iar la școală a fost chemată și o ambulanță, prin apel la numărul unic de urgență.
Înțelegând cât de gravă este situația, medicii de pe ambulanță au solicitat să fie adus un elicopter care să-l transporte pe Adrian la Spitalul Universitar „Careggi”, din Florența.
„A fost ceva brusc, s-a petrecut în timpul orelor de curs. Un eveniment care a șocat întreaga comunitate școlară. Personalul nostru auxiliar, care este pregătit pentru a face față urgențelor de acest tip, i-a acordat primul ajutor și, în același timp, a alertat serviciile de urgență care au intervenit în timp util”, a declarat directoarea Liceului „F. Enriques”, citată de rotalianul.com.
Printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare, tatăl băiatului și-a rugat cunoscuții să se roage pentru viaţa fiului său: „Bună seara, la toată lumea. Îmi este băiatul în comă, vă rog din inimă, rugați-vă pentru el. Mulțumesc și Doamne ajută!”. Mesajul de încurajare au venit imediat: „Bunul Dumnezeu și Măicuța Domnului să-l aibă în pază și să-i poarte de grijă!”.
„Drum lin către îngeri suflet bun şi blând!”, a comentat cineva la aflarea veștii că Adrian s-a stins din viață.
Colegii de școală ai tânărului sunt șocați, scrie La Nazione. Vestea că Adrian a murit a determinat conducerea școlii să emită o circulară prin care s-a anunțat consilierea elevilor care au probleme: „Am deschis o unitate de criză cu psihologul școlii pentru a sprijini colegii și profesorii și colaboratorii școlii. Momentan, nu știm data înmormântării, la care vom participa, dar transmite condoleanțe familiei”, a declarat directorul Barbara Inocent.
„Cu toții ne-am petrecut restul zilei și, de asemenea, noaptea așteptând cu nerăbdare un miracol, dar nu a fost cazul. Întreaga noastră comunitate școlară deplânge pierderea unei vieți tinere, luate prea devreme. Rugăciunile și condoleanțele noastre însoțesc în acest moment tragic gândul viu și puternic al celor care vor continua să fie în inimile noastre și în amintirile noastre”, se mai arată în circulară.