Ministrul justiției, Cătălin Predoiu, a trimis la Cotroceni PROPUNERILE pentru șefia DNA și Parchetul General

Ministrul justiției, Cătălin Predoiu, a trimis la Cotroceni PROPUNERILE pentru șefia DNA și Parchetul General
Sursa FOTO: Facebook
Publicat: 23/03/2023, 20:29

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, anunță într-un comunicat de presă transmis joi că a trimis la Cotroceni propunerile pentru șefia DNA și Parchetul General: Alex Florența și Marius Voineag. În cazul propunerii pentru DIICOT, Alina Albu va trece printr-un nou interviu la ministerul justiției după avizul negativ al CSM.

”Ministrul Justiției va desfășura un nou interviu ținând cont de cariera profesională impecabilă și calitățile demonstrate de dna procuror Alina Albu, atât pe baza dosarului profesional depus la Ministerul Justiției, cât și în cadrul interviurilor susținute în cursul procedurii”, a justificat ministrul justiției decizia de a-și menține propunerea la DIICOT în comunicatul publicat pe pagina ministerului.

Comunicatul Ministerului Justiției

„1.În conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, ministrul Justiției a transmis Președintelui României astăzi, 23.03.2023, propunerea de numire în funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a domnului Alex-Florin Florența, în prezent procuror-șef al Biroului tehnic și de criminalistică din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate și Terorism (DIICOT), delegat în funcția de procuror-șef al Secției de combatere a criminalității organizate din cadrul acestei structuri specializate.

Principalele argumente care fundamentează propunerea de numire în funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a domnului Alex-Florin Florența sunt următoarele:

-dispune de experiență profesională solidă și de o pregătire multilaterală; este procuror specializat atât în combaterea corupției, cât și a criminalității organizate, îndeplinind funcții de execuție și de conducere la nivelul parchetelor, precum și în cadrul ambelor structuri specializate ale Ministerului Public – DNA și DIICOT;

-are un grad superior de înțelegere a tendințelor infracționalității și a modurilor și măsurilor de contracarare a acestuia, precum și o abordare modernă a cadrului și instrumentelor necesare pentru efectuarea unei urmăriri penale eficiente, fiind un promotor al digitalizării și al cooperării inter-instituționale;

-a demonstrat pe parcursul interviurilor de la Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, Secția pentru procurori, profunzimea, diversitatea și autoritatea cunoștințelor privind organizarea, funcționarea, misiunea, activitatea și modul de conducere a Ministerului Public, pe care le poate utiliza într-un mod inovativ și pragmatic;

-îmbină cu măiestrie experiența și cunoștințele din domeniul urmăririi penale cu cele de management judiciar și conștientizează necesitatea adaptării Ministerului Public la continua evoluție a infracționalității, prin utilizarea metodelor și mijloacelor moderne în combaterea infracționalității economico-financiare și în recuperarea produsului infracțiunii;

-are certe abilități de leadership, este un bun comunicator și are aptitudinea de a cultiva relații de încredere în mediul profesional.

Precizăm că, prin Hotărârea nr. 181 din 13.03.2022, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat favorabil propunerea ministrului Justiției de numire în funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a domnului procuror Alex-Florin Florența.

2.În conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, ministrul Justiției a transmis Președintelui României astăzi, 23.03.2023, propunerea ministrului Justiției de numire în funcția de procuror-șef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a domnului Marius-Ionuț Voineag, procuror-șef adjunct al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Principalele argumente care fundamentează propunerea de numire în funcția de procuror-șef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a domnului Marius-Ionuț Voineag sunt următoarele:

-este un procuror cu o solidă carieră și un înalt nivel de expertiză, demonstrate prin cazurile pe care le-a instrumentat, fiind recunoscut în mediul profesional;

-este, între altele, procuror specializat în combaterea infracționalității economico-financiare, având o experiență practică semnificativă în recuperarea produselor infracțiunii, inclusiv a celor aflate în străinătate;

-are o viziune articulată, coerentă și creativă asupra viitorului instituției (conceptul „DNA 2.0”), ca instituție modernă și cu un impact multidimensional asupra corupției; în acest sens, a dovedit capacitatea de a dezvolta modern misiunea organizației și de a-și asuma responsabilitatea pentru îndeplinirea acestei misiuni;

-dispune de o bună capacitate de a valorifica, inclusiv în plan managerial, experiența multilaterală dobândită în cadrul DIICOT, inclusiv prin identificarea avantajelor utilizării în cadrul urmăririi penale a instrumentelor moderne, de natură tehnică, în combinație cu urmărirea eliminării avantajelor economice derivate din săvârșirea infracțiunilor de corupție și a celor asimilate acestora;

-dispune de o viziune concretă și pragmatică asupra eficientizării imediate și profunde a structurii specializate anticorupție, sens în care a identificat în mod corect atât direcțiile concrete de acțiune, cât și instrumentarul managerial necesar pentru o abordare completă și complexă a fenomenului corupției;

-demonstrează stăpânirea managementului cunoașterii și al comunicării directe, având aptitudinea de a mobiliza resursele, în primul rând pe cele umane, și de a valorifica avantajele competitive ale DNA pentru trecerea acestei structuri specializate de parchet într-o nouă etapă a evoluției sale.

Precizăm că, prin Hotărârea nr. 191 din 14.03.2022, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat favorabil propunerea ministrului Justiției de numire în funcția de procuror-șef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a domnului Marius-Ionuț Voineag.

3.În conformitate cu prevederile legale, ministrul Justiției va proceda în perioada imediat următoare la un nou interviu cu dna procuror Alina Albu, condiție cerută de lege față de avizul negativ primit din partea Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. Ministrul Justiției va desfășura un nou interviu ținând cont de cariera profesională impecabilă și calitățile demonstrate de dna procuror Alina Albu, atât pe baza dosarului profesional depus la Ministerul Justiției, cât și în cadrul interviurilor susținute în cursul procedurii. De asemenea, ministrul justiției va efectua verificarea suplimentară a aspectele semnalate prin avizul Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. Cel de al doilea interviu va fi organizat cu respectarea condițiilor legale similare prevăzute și pentru primul interviu”, se arată în comunicat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat!...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Dispar banii cash. Capcana de care oamenii n-au fost conștienți. Băncile dau banii înapoi
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
De unde vin în România cele mai multe produse contrafăcute?