Orașul din România unde facturile la căldură vor scădea CONSIDERABIL. Resursa „verde” pe care o vor exploata autoritățile locale

Orașul din România unde facturile la căldură vor scădea CONSIDERABIL. Resursa „verde” pe care o vor exploata autoritățile locale
Sursa FOTO: Facebook
Publicat: 24/03/2023, 20:33

Oraşul Sântana este al doilea din judeţul Arad, după Pecica, care implementează un proiect de exploatare a resurselor geotermale pentru încălzirea instituţiilor publice. Administraţia locală a anunțat că a obţinut o finanţare europeană de 27,5 de milioane de lei pentru a realiza forajele şi reţeaua termică.

Primarul oraşului Sântana, Daniel Tomuţa, a precizat că proiectul că are o valoare totală este de peste 28 milioane de lei, din care contribuţia locală este de 563.000 de lei.

Astfel, proiectul prevede realizarea unui foraj cu adâncimea de 1200 metri pentru extracţia apei geotermale, realizarea a 2,7 kilometri de conducte pentru transportul apei, amplasarea unei centrale termice, realizarea a 2,2 kilometri de reţea de distribuţie a energiei termice şi realizarea unui al doilea foraj, pentru injecţia apei geotermale uzate termic.

După implementarea proiectului, clădirile publice nu vor mai fi încălzite cu gaz şi astfel se vor reduce cheltuielile administraţiei locale.

„Vom reuşi să furnizăm apa caldă şi energia termică pentru câteva dintre cele mai importante clădiri publice din oraş, respectiv Primăria, Şcoala Gimnazială ‘Sfânta Ana’ şi Liceul Tehnologic ‘Stefan Hell’. În aceste clădiri va fi înlocuit sistemul de furnizare a energiei termice, bazat pe centrale cu gaz, şi se va asigura astfel o economie considerabilă la bugetul local. Noul proiect reprezintă primul pas în cadrul unui plan mai amplu pe care îl avem în vedere, acela de a extinde reţeaua de distribuţie a energiei geotermale la toate instituţiile publice de pe raza oraşului, precum şi la consumatorii casnici. În acelaşi timp, avem în vedere utilizarea apei termale pentru un proiect mult aşteptat de către sântăneni: construirea unui ştrand termal pentru relaxare şi efectuarea de tratamente balneare”, a declarat primarul Daniel Tomuţa, potrivit Agerpres.

El a adăugat că oraşul „are şansa de a sta pe un imens rezervor de apă termală”, care va fi exploatată în baza licenţei pe care administraţia locală o deţine.

Primul oraş din judeţul Arad care a iniţiat un astfel de proiect este Pecica. Aici, lucrările de forare la două puţuri au început în toamna anului trecut, iar apa ce va fi extrasă va avea o temperatură de circa 50 de grade Celsius. Primarul oraşului, Petru Antal, declarase, la finalul anului trecut, că investiţiile se ridică la 26 milioane de lei, iar apa geotermală va fi folosită pentru încălzirea a 13 clădiri publice începând din toamna acestui an.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
14 copii din Buzău au rămas orfani de tată, după un accident cumplit. Cum s-a...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Șoferii nu mai scapă de închisoare. 10 ani chiar dacă NU ești la volan
Stațiunea de vie pentru pensionari. Este locul ideal din România
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
În concediu cu mașina prin Europa, în vara anului 1914