Motivul pentru care un britanic a mers la un stomatolog din KIEV ca să-și scoată un dinte. „Familia și prietenii mi-a spus că sunt nebun”

Motivul pentru care un britanic a mers la un stomatolog din KIEV ca să-și scoată un dinte. „Familia și prietenii mi-a spus că sunt nebun”
FOTO - Captură video: Digi 24
Publicat: 26/03/2023, 22:48
Actualizat: 26/03/2023, 22:55

În plin război, turismul medical supraviețuiește în Ucraina. Un britanic a mers la un stomatolog din Kiev ca să își scoată un dinte infectat. El a spus că nu a putut să își facă programare în sistemul de stat din Marea Britanie, iar la privat l-ar fi costat 1.000 de lire.

De fapt, bărbatul locuise cu familia în capitala ucraineană, până înainte de război, așa că a sunat la dentistul pe care îl știa în Kiev și a obținut imediat o programare.

A zburat până în Polonia, de unde a luat trenul spre Ucraina, a fost la cabinet, a rezolvat problema pe care o avea, dar și altele care au fost descoperite la consult, și s-a întors în Marea Britanie.

Astfel, l-a costat 450 de lire sterline, cu tot cu transport, adică jumătate din cât ar fi dat în țara sa.

„Când am spus familiei și prietenilor că vreau să plec la Kiev, mi-au spus că sunt nebun, că mă duc într-o zonă de război ca să-mi rezolv dinții. Le-am zis că nu am alternativă. Avem sistemul public de sănătate, dar când vine vorba de stomatologie, nu se descurcă. Este un haos. Sunt recunoscător dentistului din Kiev că m-a primit imediat. Aici este imposibil (în Marea Britanie-n.r.)”, a explicat britanicul, potrivit Digi 24.

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Un bărbat a fost atacat de urs în Bistrița-Năsăud! Victima a fost transportată de urgență...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Obligație în România. Trebuie să semneze neapărat contractul. Au început amenzile
Cea mai periculoasă armă din istorie. Poate să facă prăpăd
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor