Ziua 398 de război în Ucraina. Președintele Volodimir Zelenski i-a spus directorului Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, că nu poate exista „securitate nucleară” în Ucraina fără retragerea armatei ruse de la centrala nucleară de la Zaporojie.
UPDATE 2: Belarus anunță a decis să găzduiască arme nucleare rusești
Belarus a anunțat marți că a decis să găzduiască arme nucleare tactice rusești, transmite Reuters. Ministerul belarus de externe și-a justificat decizia de a coopera cu Rusia, afirmând că Minskul a acționat pentru a se proteja de Occident.
„În ultimii doi ani și jumătate, Republica Belarus a fost supusă unor presiuni politice, economice și informaționale fără precedent din partea Statelor Unite, a Regatului Unit și a aliaților săi din NATO, precum și a statelor membre ale Uniunii Europene”, se arată în declarație.
„Având în vedere aceste circumstanțe, precum și preocupările și riscurile legitime în sfera securității naționale care decurg din acestea, Belarus este obligat să răspundă prin consolidarea propriilor capacități de securitate și apărare”, se mai arată în document.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat sâmbătă că Moscova va căuta în viitor să desfășoare arme nucleare tactice în Belarus, un aliat fidel.
Minskul a precizat că planurile nu contravin acordurilor internaționale de neproliferare, scrie Mediafax.
UPDATE 1: Doi morţi şi peste 30 de răniţi într-un bombardament asupra oraşului Sloviansk
Rachetele ruseşti au lovit luni oraşul Sloviansk din estul Ucrainei ucigând două persoane aflate în maşinile personale, rănind alte peste 30 de persoane şi distrugând clădiri, au declarat poliţia şi autorităţile locale, informează AFP.
„Sunt doi morţi şi 29 de răniţi în Sloviansk, imobile administrative şi birouri au fost avariate, precum şi cinci clădiri şi şapte case”, a declarat mai întâi guvernatorul, Pavlo Kirilenko, pe Facebook, precizând că forţele ruse au „lovit centrul oraşului în jurul orei locale 10:30 (07:30 GMT) cu două rachete S-300”.
Potrivit poliţiei, cele două persoane decedate se aflau la volan în apropierea centrului oraşului în momentul bombardamentului, scrie Agerpres.
Volodimir Zelenski i-a spus directorului Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, că nu poate exista „securitate nucleară” în Ucraina fără retragerea armatei ruse de la centrala nucleară de la Zaporojie, relatează AFP.