O femeie de 28 de ani a ucis luni trei copii și trei adulți într-o școală creștină privată din Nashville, Tennessee.
Tânăra, care a fost ucisă de polițiști, era fostă elevă a școlii respective.
Șeful poliției din Nashville, John Drake, a declarat pentru NBC News că aceasta a plănuit să atace mai multe locuri diferite, spunând că un manifest aparținând suspectului ”indică că vor avea loc împușcături în mai multe locații, iar școala era una dintre ele”.
Drake a spus că anchetatorii credeau că împușcătura a provenit din ”oarecare resentimente” pe care femeia le-a avut ”pentru că a fost nevoită să meargă la acea școală”, potrivit The Guardian.
Trei copii, uciși în atacul armat
Poliția din Nashville a identificat victimele ca fiind Evelyn Dieckhaus, Hallie Scruggs și William Kinney, toți în vârstă de nouă ani; Cynthia Peak, profesor suplinitor, în vârstă de 61 de ani; Katherine Koonce, în vârstă de 60 de ani; și Mike Hill, un custode, în vârstă de 61 de ani.
Site-ul web al școlii, o instituție prezbiteriană fondată în 2001, a arată pe Katherine Koonce ca șefă a școlii, aceasta conducând școala din iulie 2016.
Școala Covenant, fondată în 2001, are aproximativ 200 de elevi, potrivit site-ului web al școlii.
Primarul orașului Nashville, John Cooper, a mulțumit serviciilor de urgență pentru răspunsul lor la atac. El a scris pe Twitter: ”Într-o dimineață tragică, Nashville s-a alăturat listei lungi și temute a comunităților care au avut parte de un atac armat în școală. Inima mea este alături de familiile victimelor. Întregul nostru oraș este alături de voi”.