VIDEO | Ce au întâlnit în trafic șoferii care au condus pe A3! Imaginile sunt halucinante!

VIDEO | Ce au întâlnit în trafic șoferii care au condus pe A3! Imaginile sunt halucinante!
Foto: Captura YouTube
Publicat: 28/03/2023, 18:03

Atunci când conduci pe o autostradă, fie ea și în România, te aștepți să poți circula cu o viteză puțin mai mare față de cea cu care poți merge pe un drum național, să poți conduce mai lejer (pentru că nu există vehicule care să vină din față), și să ajungi mai repede la destinație.

Însă, șoferii care au circulat marți pe A3, de la București către Ploiești, au avut parte de o surpriză de proporții. Printre mașini, fără a părea că se tem de zgomotele automobilelor sau de prezența acestora, se plimbau nestingheriți niște porci!  Imaginile au fost surprinse în trafic de un șofer, care a constatat prezența animalelor pe șosea.

Împrejurările în urma cărora animalele au ajuns pe autostradă nu sunt cunoscute. Până la această oră nimeni nu știe dacă au fost scăpați dintr-un autovehicul sau au evadat de la vreo fermă din apropiere, dar pericolul de accidente a fost uriaș, știut fiind că limita de viteză pe autostradă este de 130 de kilometri pe oră.

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal