Lucrările pe șantierul Pasajului de la Doamna Ghica „sunt în grafic”, anunță primarul Nicușor Dan. Edilul estimează că la începutul lunii septembrie podul va fi inaugurat, precizând că, începând de sâmbătă, se reia circulația tramvaiului 21.
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a mers miercuri pe șantierul de la Pasajul Doamna Ghica pentru a verifica stadiul lucrărilor.
„Suntem în termen. S-a finalizat montarea tablierului metalic. Conform graficului, la începutul acestei toamne o să se circule pe pod. Începând de sâmbătă, se reia circulația tramvaiului. Vreau să pun un singur lucru: lucrările de investiții se fac cu bani, bani plătiți la timp, nu se fac cu plânsete, nici cu lozinci. Am preluat o gaură în mijlocul orașului și conturile blocate. Mai întâi am rezolvat problema financiară, iar după ce am avut bani lucrurile merg greu, dar de la sine”, a declarat primarul general în cadrul vizitei la șantier.
„Este important să înțelegem că s-au făcut eforturi și că a fost o lucrare dificilă și s-au făcut eforturi. Așa cum a spus domnul primar general, finanțarea a fost importantă. Mă bucur că am putut colabora și am găsit finanțare. Tramvaiul va începe să circule de sâmbătă aceasta, deci de pe 1 aprilie.
Mai sunt câteva etape care trebuie parcurse pentru a se circula cu adevărat pe pasaj. Se montează predalele în acest moment. După montarea predalelor se va face o suprabetonare, iar după aceea se pun accesorii, sisteme de iluminat. Eu sunt mai optimist decât domnul primar General și spun că spre sfârșitul verii se va circula pe pasaj (Citește mai multe declarații făcute de edil în exclusivitate pentru GÂNDUL aici)”, a declarat primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu.
Pasajul de la Doamna Ghica este unul dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură din București, care a întârziat extrem de mult.
Pasajul de la Doamna Ghica a fost realizat de fosta administrație în proporție de 40% iar termenul de finalizare a proiectului era luna mai 2021.
Lucrarea este executată de Compania Municipală Trustul de Clădiri Metropolitane, iar valoarea inițială a contractului pentru aceste lucrări era de circa 110 milioane lei fără TVA. Lucările au fost sistate de la finalul lui 2020, din lipsă de fonduri.
Vă recomandăm să citiți și: