VIDEO | Ligia Deca: ”Noile forme de Evaluare Naţională, admitere la liceu şi Bacalaureat, în vigoare cel mai devreme în 2027”

Publicat: 29/03/2023, 18:46

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat miercuri că noile forme de Evaluare Naţională, admitere la liceu şi Bacalaureat nu vor intra în vigoare începând cu anul şcolar următor adoptării legii învăţământului preuniversitar, ci, cel mai devreme, în 2027, dacă proiectul va fi adoptat în Parlament până la finele acestui an şcolar. Anunțul a fost făcut după ce Guvernul a aprobat proiectul privind Legea Educației.

„Subliniez din nou – noile forme de Evaluare Naţională, admitere la liceu şi Bacalaureat nu vor intra în vigoare începând cu anul şcolar următor adoptării legii, ci vor intra în vigoare fie cel mai devreme în 2027, pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat, dacă adoptăm legea în Parlament până la finalul acestui an şcolar, fie vorbim despre 2028 sau chiar 2029, să vedem cât durează refacerea planurilor cadru şi a programelor de la liceu. Deci, nu este o chestiune care se întâmplă de azi pe mâine. Vom asigura predictibilitate în sistem”, a precizat Ligia Deca.

Întrebată care este argumentul pentru care a fost păstrată forma de admitere la liceu şi cu Evaluare Naţională şi cu examen separat, ministrul Educaţiei a explicat că varianta prevăzută în proiect privind admiterea la liceu a fost preferată în urma observaţiilor primite de la actorii implicaţi în educaţie.

„Această formulă pe care pachetul legislativ o include este o formulă la care am ajuns tocmai în urma feedback-ului primit de la actorii în educaţie. Dacă vă aduceţi aminte, vara trecută, în dezbatere publică, formula propusă a fost 90% din locuri scoase la concurs pentru profilurile unde exista concurenţă şi unde liceul îşi dorea. Am ajuns la o formulă cu 60%. De ce? Tocmai în ideea în care un copil care are o zi proastă şi nu performează la examenul care i-ar aduce o potrivire mai bună cu profilul mai are şansa ca pe baza notelor de la Evaluarea Naţională să aplice pentru profilul respectiv din acel liceu, să mai aibă o şansă de a fi distribuit acolo. Este o formulă care, în opinia noastră, îmbină nevoia de potrivire cu profilul, cu ceea ce îţi alegi să faci pentru următorii patru ani în liceu, cu nevoia de a asigura echitate în sistem”, a afirmat Ligia Deca.

Ea a precizat că prima dată se va da Evaluarea Naţională pentru toată lumea, urmând ca elevii care doresc să poată merge la concursurile organizate numai acolo unde a existat concurenţă, pe acele profiluri, şi acolo, sigur, unde liceul îşi doreşte să organizeze un astfel de concurs.

Ministrul Educaţiei a dat lămuriri şi cu privire la procentul stabilit prin proiect, de 60%.

„60% din locurile pe profilurile unde a existat concurenţă vor putea fi scoase în concurs. Pentru celelalte 40% se va putea concura exclusiv pe baza notelor de la Evaluarea Naţională, iar din aceste 40% un procent de 10% vor fi acordate prioritar pentru elevii cu cerinţe educaţionale speciale sau pentru elevii romi”, a arătat ministrul.

Referitor la cât va conta nota de la Evaluarea Naţională şi cât va conta cea de la examenul pentru locurile scoase de concurs, ea a spus că acesta este un detaliu care va fi stabilit în metodologiile subsecvente de organizare a concursului de admitere: „Este un subiect pe care o să îl aprofundăm cu specialiştii de la Centrul Naţional pentru Evaluare”.

Ligia Deca a arătat că propunerea referitoare la Bacalaureat nu s-a schimbat ca urmare a avizării interministeriale.

„Cea care a fost făcută publică, cu toate acele variante în funcţie de profil şi specializare, rămâne în picioare. Ceea ce apare nou faţă de varianta de Bacalaureat pe care o avem acum este că multe dintre probele de competenţe se pot da în timpul anului şcolar, în timpul clasei a XII-a, în aşa fel încât în vară să nu avem decât patru probe, dacă ei aleg să le dea mai devreme pe celelalte, reducând astfel încărcarea la finalul anului şcolar, în vară”, a explicat ea.

Deca: Garanţia că debutanţii vor avea cel puţin salariul mediu pe economie, introdusă în legea salarizării

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a precizat miercuri că garanţia conform căreia debutanţii din învăţământ vor avea cel puţin salariul mediu pe economie va fi introdusă în legea salarizării.

Ea a menţionat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria, că este vorba despre un angajament politic din partea coaliţiei.

”Este vorba de articolul care vorbea despre grila de salarizare care ar porni de la nivelul salariului mediu pe economie, s-a agreat în discuţia cu reprezentanţii sindicatelor, care a precedat şedinţa de Guvern, ca această garanţie să fie introdusă în legea salarizării”, a spus ministrul.

Deca a precizat că ”angajamentul politic există în continuare la nivelul coaliţiei ca debutanţii în învăţământ să plece de la salariul mediu pe economic, ca nivel minim pentru a fi stimulaţi şi pentru a avea cei mai buni profesori la clase”.

Ministrul Educaţiei a spus că legile educaţiei au primit toate avizele şi au intregat punctele de vedere de la experţii ministerelor. ”Suntem în momentul în care forma lor, agreată în Guvern, merge în dezbatere parlamentară, a fost aprobată o procedură de urgenţă, în aşa fel încât în Parlament să purtăm discuţia cu comisiile reunite de educaţie”, a mai arătat Deca.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată