Situație absolut șocantă la o fundaţie de protecţie a minorilor din localitatea Lipova, județul Arad. Un cetăţean german în vârstă de 76 de ani, voluntar la acea fundație, a fost reţinut pentru că ar fi violat doi copii!
Victimele aveau 13 şi respectiv 16 ani și erau instituţionalizaţi la o casă de tip familial.
Brigitte Sighete, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, a declarat că bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru agresiune sexuală în formă continuată şi două infracţiuni de viol, potrivit Agerpres. Potrivit procurorului, cetăţeanul german era voluntar la fundaţia care ar fi trebuit să protejeze minorii cu vulnerabilităţi, însă el i-ar fi dus în locuinţa sa pe doi dintre copii, în mai multe rânduri, pentru a întreţine cu aceştia relaţii sexuale. Copiii ar fi fost plătiţi pentru asta de către bărbatul de 76 de ani.
Cetățeanul german venea de mai mulţi ani la Lipova, iar fundaţia la care era voluntar era susţinută financiar din Germania.
”În ziua de 29 martie a.c., polițiștii orașului Lipova s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de infracțiuni asupra unor minori. Din cercetări, a reieșit că un cetățean german, de 76 de ani, ar fi întreținut raporturi sexuale cu doi minori internați într-o casă de tip familial.
În aceeași zi, a fost efectuată o percheziție la imobilul unde locuiește bărbatul în cauză, din orașul Lipova, fiind ridicate bunuri cu valoare probatorie. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de agresiune sexuală în formă continuată și viol în formă continuată, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Lipova cu propunere de arestare preventivă”, se arată în comunicatul emis de IPJ Arad.