Polițiștii și procurorii care cercetează incidentele violente provocate, la sfârșitul săptămânii trecute, de trei dintre cei mai periculoși interlopi din București și Ilfov, au percheziționat, miercuri, locuințele acestora, la cinci zile de la data la care a avut loc încăierarea sângeroasă. Între timp, a fost reținut și Marius Alecu, zis Bebino, care reușise să fugă alături Alexandru Stoica, alias Aticu, acesta fiind în continuare căutat de anchetatori.
Ecourile scandalului provocat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de Constantin Raiciu, zis Litrașu, Marius Alecu, poreclit Bebino, și Alexandru Stoica, cunoscut sub numele de Aticu, precum și de vărul său, Robert Constandache, nu s-au stins nici acum, mai ales că anchetatorii au reacționat greu și au permis făptașilor să scape.
Conform unor surse judiciare, incidentele au avut loc la aniversarea lui Eduard Rusu, unul dintre fiii fostului primar din Tărtășești, Ion Rusu, care în perioada mandatului era considerat unul dintre cei mai bogați edili din România.
Petrecerea a fost organizată la unul dintre saloanele de evenimente ale familiei Rusu, în condițiile în care milionarii mai au un ballroom și în Pipera. La localul din Pipera, securitatea este asigurată de interlopul Ion Coporan, un apropiat al clanului Duduianu. Pentru că era și ziua lui Coporan, acesta a fost poftit să-și serbeze și el ziua o dată cu Eduard Rusu și să-și aducă proprii invitați.
Coporan l-a invitat pe Litrașu, care, la rândul său, i-a adus pe Bebino, Aticu, dar și pe un văr al acestuia din urmă, Robert Constandache. În toiul petrecerii, a avut loc o altercație, după ce Eduard Rusu s-a supărat pentru faptul că invitații lui Coporan țineau lăutarii doar la masa lor.
După un schimb de replici, evenimentele au degenerat, iar fratele sărbătoritului, Marius Rusu, a ajuns la spital după ce a fost lovit în cap cu un baston telescopic. În plus, atât Costel Litrașu, cât și Aticu ar fi scos arme de foc, însă nu ar fi tras.
Cu toate că polițiștii de la Răcari au ajuns la fața locului, niciunul dintre autori nu a ajuns la Poliție. Ba mai mult, Bebino și Aticu au dispărut. La audieri a venit Litrașu, care a adus cu el și un pistol de jucărie, de tip airsoft, despre care a menționat că este arma folosită în timpul incidentului.
Surse judiciare au explicat, pentru Gândul, că deși anchetatorii bănuiau că arma predată este cu totul alta, era prea târziu pentru a se putea dovedi contrariul.
Sursele citate au menționat că, miercuri, a fost prins și Bebino, iar în aceeași zi, polițiștii din Dâmbovița au descins la adresele din București și Chiajna unde locuiesc Aticu și Litrașu, în speranța că, după cinci zile, ar mai avea șansa să găsească eventualele pistoale cu glonț folosite de interlopi, despre care ar fi relatat martorii oculari. În apartamentul lui Aticu s-a găsit o armă cu bile din plastic, similară cu cea predată de Costeluș Litrașu.
Până în acest moment, au fost prinși trei dintre cei patru bătăuși. Litrașu este în arest preventiv, Bebino a fost plasat în arest la domiciliu, Robert Constandache a primit control judiciar, iar Aticu este, în continuare, fugit.
Totodată, frații Eduard și Marius Rusu, care au fost agresați, au refuzat să depună plângere.
„În urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că două persoane ar fi fost agresate, una dintre acestea și-a retras plângerea prealabilă, iar cealaltă a refuzat să depună plângere. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe, pentru administrarea întregului probatoriu și dispunerea măsurilor procedurale prevăzute de lege”, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița.