Rapid a terminat la egalitate cu Farul Constanţa, 1-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Rapid-Giuleşti, într-un meci din etapa a doua a fazei play-off a Superligii de fotbal.
În urma acestui rezultat, Farul are 36 de puncte, CFR Cluj 33 (joacă azi cu Universitatea Craiova în deplasare) și FCSB 30 (joacă luni cu Sepsi). Rapid este pe locul 4, cu 28 de puncte.
Rapid a ajuns la patru etape consecutive fără victorie, două eşecuri şi două egaluri (ambele în play-off).
„Ambele tabere s-au bucurat de fotbal. Mentalitatea noastră e să mergem să jucăm, să marcăm goluri, asta le-am scris pe tablă.
Dacă marcam mai mult…probabil câștigam. Important e că am ajuns acolo, am produs fotbal, la două zile cât am pregătit lucrurile, băieții au reacționat bine, și cei care au fost la lot, și cei care au fost aici.
Important e că n-am pierdut în deplasare la o echipă foarte bună unde e greu să câștigi, mergem înainte. Ei au jucat și prima repriză la fel, numai că atunci am făcut noi bine
Nedelcu are nevoie să joace, are nevoie de putere, și când are putere știe ce face, are execuții, marchează de la distanță, pasează bine, e agresiv.
A făcut un meci foarte bun. Sunt meciuri în care trebuie să joci ca să câștigi, asta trebuie să fie mentalitatea”, a declarat Gheorghe Hagi după terminarea partidei.
Când se întâlnesc două echipe care joacă un fotbal ofensiv, fără a se gândi numai să se apere, se întâmplă să fie momente în care o echipă domină și alta suferă. Și invers după. De aia spun că e un rezultat echitabil
Adrian Mutu, antrenor Rapid