Prima pagină » Știri externe » Scandal de proporții în Franța după ce o ministră a apărut pe coperta revistei Playboy. Cum se apără aceasta

Scandal de proporții în Franța după ce o ministră a apărut pe coperta revistei Playboy. Cum se apără aceasta

Scandal de proporții în Franța după ce o ministră a apărut pe coperta revistei Playboy. Cum se apără aceasta

O politiciană franceză, membră a partidului de guvernare condus de Emmanuel Macron și a guvernului Franței din 2017, a devenit ținta unor critici dure după ce a apărut pe coperta revistei „Playboy”. Aceasta se apără și spune că în Franța „femeile sunt libere”.

Marlene Schiappa, ministru pentru economie socială și asociații, a apărut pe coperta revistei Playboy și a dat un interviu de 12 pagini despre drepturile femeilor și ale membrilor comunității LGBT.

Cunoscută ca o susținătoare a drepturilor femeilor, ministra pentru egalitate de gen a apărut pe coperta revistei într-o rochie albă, scrie Le Monde.

Marlene Schiappa a condus inițiativa pentru adoptarea unei noi legi împotriva hărțuirii sexuale care permite amendarea pe loc a bărbaților descoperiți că hărțuiesc femei pe stradă.

Apariția ei pe coperta revistei a generat un scandal, inclusiv din partea prim-ministrului Elisabeth Borne, care i-a comunicat lui Schiappa că mișcarea „este nepotrivită, mai ales în această perioadă”.

Franța trece, în această perioadă, prin una dintre cele mai grave crize sociale și politice din ultimii ani, după ce o controversată reformă a pensiilor a fost adoptată de Emmanuel Macron, în ciuda opoziției dure la nivelul societății.

„Suntem în mijlocul unei crize sociale, avem problema poliției, sunt oameni între viață și moarte și am impresia că suntem în spatele unei perdele de fum”, a declarat Sandrine Rousseau, politiciană din Partidul Verde, activistă pentru drepturile femeilor.

Politicianul de opoziție, de extremă stânga, Jean-Luc Melenchon a criticat și apariția lui Schiappa, dar și decizia președintelui Franței de a da un interviu în revista pentru copii Pif Gadget, în această săptămână.

„Într-o țară în care președintele se exprimă în Pif, iar un ministru al său în Playboy, problema este opoziția. Franța se duce pe apa sâmbetei”, a scris Melenchon pe Twitter, sâmbătă, 1 aprilie.

Schiappa a dat replica tot într-un tweet, sâmbătă: „Apărarea dreptului femeilor de a avea control asupra corpurilor lor o voi face mereu și peste tot. În Franța, femeile sunt libere. Cu tot respectul pentru critici și ipocriți”.

Ministrul francez de interne, Gerald Darmanin, a sărit în apărara colegei sale în timpul unui interviu, numind-o pe Schiappa „o femeie de caracter”.

„Vreau doar să spun că Marlene Schiappa este o politiciană curajoasă cu caracter și cu propriul stil. Nu este stilul meu, dar îl respect”, a spus Darmanin.

Marinela Sârbu este absolventă a Facultății de Jurnalism în cadrul Universității Hyperion din București. În presa scrisă, a activat timp de doi ani ca redactor pe secția Externe în cadrul agenției ... vezi toate articolele