Rectorul UPB, Mihnea Costoiu, scapă de condamnarea din dosarul „Baza Cutezătorii”, în urma prescripției, dar nu și de sechestrul asigurator

Rectorul UPB, Mihnea Costoiu, scapă de condamnarea din dosarul „Baza Cutezătorii”, în urma prescripției, dar nu și de sechestrul asigurator
Rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu (FOTO - Mediafax Foto/Silviu Matei)
Publicat: 03/04/2023, 16:34
Actualizat: 03/04/2023, 16:42

Rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti (UPB), Mihnea Costoiu, a scăpat de dosarul „Baza Cutezătorii”, în urma deciziei Curții Constituționale privind prescripția faptelor, însă rămâne în vigoare sechestrul asigurator. Decizia de încetare a procesului penal a fost luată, luni, de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) și este definitivă.

Anul trecut, Costoiu a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu în dosarul cu prejudiciu de 10 milioane euro legat de închirierea bazei sportive „Cutezătorii” către fostul tenismen Dinu Pescariu.

Prin decizia de azi, ÎCCJ desființează actul adițional la contractul de locațiune prin care Baza Cutezătorii rămânea la Fundația Dinu Pescariu, astfel că aceasta ar trebui să se întoarcă în administrarea Ministerului Educației.

De asemenea, instanța menține sechestrul pus pe o parte din bunurile lui Mihnea Costoiu, până la concurenţa sumei de 267.577 de euro.

Minuta instanței:

«861/1/2022 – D.p.nr.30: În majoritate, Admite apelurile formulate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul Costoiu Mihnea Cosmin împotriva sentinţei penale nr. 137 din data de 31 martie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, în dosarul nr. 808/1/2018, privind şi pe intimata persoană vătămată Ministerul Educaţiei.

Desfiinţează în parte, sentinţa penală nr. 137 din data de 31 martie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, în dosarul nr. 808/1/2018, şi în rejudecare: În temeiul art. 396 alin. (6) Cod procedură penală, raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Costoiu Mihnea Cosmin pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art.132 din Legea nr.78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art.5 din Codul penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. Desfiinţează înscrisul intitulat „Act adiţional la contractul de locaţiune nr. 269 din 30 aprilie 2004” privind „Baza Cutezătorii”, semnat şi de inculpatul Costoiu Mihnea Cosmin, înregistrat la Ministerul Educaţiei şi Cercetării sub nr. 16832 din 23 iunie 2009.

Menţine măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa nr.458/P/2017 din data de 20 martie 2018, astfel cum a fost modificată prin încheierea nr. 309 din 17 mai 2018 a Judecătorului de Cameră preliminară de la Înalta Curte (dosar nr.802/1/2018), până la concurenţa sumei de 267.577 Euro (echivalent 1.248.487,52 RON), asupra următoarelor bunuri, proprietatea inculpatului Costoiu Mihnea Cosmin: – cotă parte de 1 din imobilul situat în loc. …., jud. …, constând în teren intravilan în suprafaţă de ….mp din acte şi de …..mp – măsurată, imobil înscris în Cartea Funciară nr. …. a loc. … – O.C.P.I. … – B.C.P.I. …; – cotă parte de 1 din imobilul situat în loc. …, jud. …, constând în teren intravilan în suprafaţă de ….mp din acte şi de ….mp – măsurată, imobil înscris în Cartea Funciară nr. … a loc. … – O.C.P.I. … – B.C.P.I. ….

Menţine dispoziţia din cuprinsul sentinţei penale nr. 137 din data de 31 martie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, în dosarul nr. 808/1/2018 de confiscare de la inculpat a sumei de 267.577 Euro (echivalent 1.248.487,52 RON), bunuri dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 137 din data de 31 martie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, în dosarul nr. 808/1/2018 care nu contravin prezentei decizii. În temeiul art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentei cauze rămân în sarcina statului. În temeiul art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul Costoiu Mihnea Cosmin, în sumă de 250 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2023. Opinie separată În sensul: 1.schimbării încadrării juridice în art.132 din Legea nr.78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din Codul penal şi art.309 din Codul penal; 2. desfiinţării din înscrisul numit act adiţional nr.16832/23.06.2009 la contractul de locaţiune nr. 269/30.04.2004, privind Baza Cutezătorii doar a semnăturii inculpatului Mihnea Cosmin Costoiu şi a semnăturilor falsificate (semnăturile care ar fi confirmat avizul direcţiilor de specialitate din cadrul ministerului).»

Mihnea Costoiu fusese condamnat la 3 ani cu suspendare și muncă în folosul comunității

Mihnea Costoiu a fost condamnat, pe 31 martie 2022, la 3 ani cu suspendare și muncă în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, pentru abuz în serviciu în dosarul cu prejudiciu de 10 milioane euro legat de închirierea bazei sportive „Cutezătorii” către fostul tenismen Dinu Pescariu.

„Condamnă pe inculpatul Costoiu Mihnea Cosmin la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. În temeiul dispozițiilor art. 91 alin. (1) din Codul penal, suspendă executarea pedepsei de 3 ani închisoare, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit în condițiile prevăzute de art.92 alin. (1) din Codul penal”, a decis, atunci, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ).

„În baza art.112 lit.e) din Codul penal, confiscă de la inculpat suma de 267.577 Euro (echivalent 1.248.487,52 RON), bunuri dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală. Menține măsura sechestrului asigurător”, conform sentinței.

În dosarul „Baza Cutezătorii”, Mihnea Costoiu a fost acuzat de fapte comise în perioada în care a fost secretar de stat în Ministerul Educaţiei, atunci când la conducere era Ecaterina Andronescu.

El a fost condamnat pentru un document pe care l-a semnat în cazul preluării administrării bazei sportive „Cutezătorii” de către Dinu Pescariu.

„Dosarul are ca obiect modalitatea încheierii Actului adiţional nr. 16832/23.06.2009, act prin care s-a prelungit cu 25 de ani contractul de locaţiune (închiriere) nr. 269/30.04.2004 potrivit căruia Baza sportivă şi de agrement pentru copii «Cutezătorii» din Bucureşti (constând în construcţii şi teren în suprafaţă de 5,7 ha), fusese dată în folosinţa Fundaţiei «Dinu Pescariu»”, potrivit DNA.

Procurorii arătau că actul a fost semnat în 2009 de Ministerul Educaţiei, reprezentat de Mihnea Costoiu, şi de Fundaţia Dinu Pescariu, reprezentată de omul de afaceri.

Oamenii legii spun că documentul a fost încheiat „fără respectarea prevederilor legale şi fără vreun aviz de la Direcţia Juridică din cadrul Ministerului Educaţiei”.

Adina Anghelescu
Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...