Răzvan, un român din Botoșani, în vârstă de 29 de ani, și-a găsit sfârșitul departe de casă, în Anglia. A murit vineri noapte, în timp ce se întorcea spre casă pe motocicletă.
Tânărul a fost lovit în plin de un șofer băut, aflat la volanul unui BMW, potrivit stokesentinel.co.uk. Și, cu toate că a fost dus de urgență la Spitalul Leighton, Răzvan a murit în scurt timp, din cauza rănilor grave suferite în urma impactului.
Șoferul băut a fost inițial reținut de polițiști, ulterior fiind eliberat pe cauțiune. Polițiștii fac apel la martori pentru a afla cu exactitate cum s-a produs accidentul.
Răzvan se stabilise în Marea Britanie, în Crewe, de aproape opt ani și lucra ca livrator, dar și la un magazin de electrocasnice, potrivit sursei citate.
Familia și prietenii sunt șocați de moartea sa, iar pe rețelele de socializare au curs mesajele emoționante de condoleanțe. Iată doar câteva dintre ele: