SUA se împotrivesc eforturilor unor aliați europeni de a oferi Ucrainei o „foaie de parcurs” pentru aderarea la NATO la summitul din luna iulie al Alianței. Există diviziuni în Occident cu privire la statutul Kievului după război.
SUA, Germania și Ungaria se opun eforturilor unor țări precum Polonia și statele baltice de a oferi Kievului legături mai strânse cu NATO și declarații clare de sprijin pentru viitoarea sa aderare, au declarat pentru FT patru oficiali implicați în discuții.
Diferențele de opinii au ieșit la iveală la reuniunea miniștrilor de externe ai NATO care a avut loc în această săptămână la Bruxelles, iar oficialii statelor membre își vor petrece următoarele două luni încercând prin negocieri să deblocheze impasul, înainte de summitul de la Vilnius din iulie.
Negocierile se desfășoară în contextul în care liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, a avertizat că va participa la summit doar dacă i se vor prezenta pași concreți în vederea aderării țării sale la NATO, cum ar fi garanții de securitate postbelică din partea NATO sau o colaborare mai strânsă cu Alianța.
În 2008, la summitul de la București, NATO a convenit că Ucraina va deveni cândva membră a Alianței Nord-Atlantice, dar de atunci lucrurile au stagnat.
SUA au fost atunci cele ce au cerut NATO să acorde Ucrainei un calendar concret de aderare, așa-numitul Plan de acțiune pentru aderare, dar Franța și Germania au respins această solicitare, tocmai din cauza temerilor că demersul ar putea provoca Moscova.
În 2022, Ucraina a cerut oficial aderarea la NATO, după invazia rusă. La fel au făcut și Finlanda și Suedia, prima țară alăturându-se deja NATO la începutul acestei săptămâni.
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a prezentat luna trecută țărilor membre un document de propunere care schițează ofertele „practice și politice” pentru Kiev, au declarat oficialii cu care au stat de vorbă jurnaliștii de la Financial Times.
Acest document includea o sugestie referitor la o nouă declarație despre relația Ucraina-NATO, pe baza declarației din 2008.
Toți cei 31 de membri ai NATO sunt de acord că aderarea Ucrainei la Alianță nu se poate realiza pe termen scurt, ci necesită o perspectivă îndelungată, mai ales că războiul este încă în desfășurare.
SUA se împotrivesc propunerii unor membri NATO, pentru „o cale politică de aderare” a Ucrainei.
Mai mult, actuala Comisie NATO-Ucraina s-ar putea transforma în Consiliul NATO-Ucraina, un pas care ar ridica statutul Ucrainei ca partener al Alianței. Rusia are un astfel de format cu NATO, care a fost suspendat după invazia Ucrainei.
Zelenski le-a transmis liderilor NATO că va lua parte la summitul de la Vilnius doar dacă Alianța este pregătită să ofere un calendar concret pentru Kiev și garanții de securitate.
Est-europenii încearcă, potrivit surselor citate de FT, să pornească un „proces” de aderare a Ucrainei la NATO.
Totuși, realizarea angajamentului din 2008 depinde de faptul ca Ucraina să rămână „o națiune suverană și independentă” și armata ucraineană ar urma să adopte doctrinele și practicile standard ale NATO, scrie news.ro, care citează Financial Times.