Prima pagină » Actualitate » Unde poți conduce fără permis în România. Regulile pe care trebuie să le respecți

Unde poți conduce fără permis în România. Regulile pe care trebuie să le respecți

Unde poți conduce fără permis în România. Regulile pe care trebuie să le respecți

Știai că există locuri în România în care poți conduce fără să ai permis de conducere? Cei care nu posedă carnet, dar au  pot conduce în câteva locuri din țară. 

Așadar, Românii care vor să conducă o maşină, deşi nu au permis de conducere, o pot face doar în anumite locuri din ţară, indiferent dacă aceştia susţin deja cursuri cu un instructor auto sau nu.

Însă, trebuie avut grijă, pentru că specialiștii recomandă ca cei care nu au permis să conducă doar în locurile special amenajate pentru aşa ceva. Altfel, acţiunea este ilegală şi se poate pedepsi cu până la cinci ani de închisoare.

Locurile în care viitorii şoferi pot conduce fără a deţine, încă, un permis de conducere sunt, în general, poligoanele specializate. Specialiştii susţin că se poate conduce fără permis în poligonul auto, atâta timp cât acesta este închis, printr-o barieră sau o poartă, şi există reguli clare şi stricte, potrivit observatornews.ro.

Cum poți obține permisul de conducere

Prima condiție pentru a obține permisul de conducere este legată de vârsta minimă de 18 ani, mai puțin categoriile A1, B1, D1, D1+E si categoriile D, D+E, Tb si Tv.

Dosarul tău trebuie să conțină următoarele documente:

– cerere-tip

– fișa de școlarizare (este valabilă un an de la dată emiterii)

– cartificat de cazier judiciar (este valabil 6 luni de la dată emiterii)

– actul de identitate original și copie

– chitanță de plata a taxei de examinare

– copie după permisul de conducere pentru cei care doresc obținerea unei noi categorii sau subcategorii

– în cazul cetățenilor români cu domiciliul în străînătate se solicită o declarație autentificată de un notar care să certifice că nu mai posedă un al permis de conducere, nu i-a fost anulat sau suspendat; de asemenea sunt necesare și documente care să ateste reședința în România

-chitanță de plata a permisului de conducere.

 

Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de ani, când lucra ca reporter pentru un ziar săptămânal. ... vezi toate articolele

Citește și