EXCLUSIV | Adolescentul care și-a înjunghiat profesoara poate fi transformat în criminal, în lipsa terapiei adecvate. Ce spun psihologii

Ce găsim noi în ghiozdănel? Prezervativ – OK!, vapo – hmmm, brichetă – treacă-meargă, balonaș pentru gaz ilariant – aoleu!, briceag ninja – cool! Cartea de istorie imaculată, Iliescu n-are mustăți! Acest mic arsenal poate fi descoperit chiar și în multe din ghiozdanele elevilor din clasele V-VIII, mai ales în liceele care au și clase gimnaziale. Cazul nefericit al adolescentului de la Liceul „Ion Creangă” din București, care și-a atacat profesoara de japoneză, vine și dintr-o combinație de factori care determină tinerii să apeleze la acest minim „trusou”: nevoia de apartenență la un anumit grup, presiunea anturajului, curiozitatea, bullying-ul – este, pe scurt, părerea psihologilor.

Din păcate, nu este și nu va fi un caz singular

„Nu cunosc cazul, am aflat din presă despre evenimentul nefericit, nici numele nu i-l știu, adică nu cunosc tânărul, nu am datele necesare unor concluzii care să explice cauzele actului său. Acestea pot să fie multiple, putem vorbi de o persoana cu o tulburare de personalitate nediagnosticată, de un răspuns la o traumă, o transformare a victimei în agresor (cum se întâmpla uneori în cazul bullying-ului), de trăsături de personalitate ce predispun către un comportament cu note agresive accentuate etc. Și astea sunt doar câteva ipoteze”, ne explică Alexandra Cazacu, psiholog clinician și psihoterapeut integrativ.

Aici nu putem da un diagnostic în două minute, nu vorbim de amigdalită, să o reperăm în două minute cu o coadă de linguriță și un termometru. Vorbim de tulburări psihice, de personalitate, de traume nevăzute”, a adăugat psihologul.

Pentru a găsi o explicație corectă și pentru a adopta cel mai bun plan de terapie, tratament sau reabilitare, integrare, primul pas este o evaluare amănunțită a adolescentului, a situației de acasă, de la școala, din cercul de prieteni.

Cum putem transforma un pacient în delincvent

Faptul că a fost arestat și încarcerat, înainte de a fi existat o examinare amănunțită din punct de vedere psiho-social, a fost o mare greșeală, mai spune specialistul. O greșeală care se repetă zilnic. Adolescentul trebuia pus sub observație psihiatrică într-un mediu care sa îl ajute sa primească ajutor, consiliere și în care evaluarea cazului să aducă mai multe elemente explicative, nu trimis direct în celulă. Asta nu poate decât înrăutățească lucrurile, dacă nu să le deterioreze iremediabil, este de părere psihologul.

Ce ne dorim? Oare să-l salvăm pe el și pe cei din drumul lui sau să-l extirpăm temporar din societate și apoi să redăm aceleiași societăți un sociopat, un potențial criminal sau sinucigaș, se întreabă Alexandra Cazacu?

Din păcate, acesta este varianta românească, să rezolvăm rapid lucrurile, pentru moment, cu minim efort și cheltuieli, fără mare bătaie de cap.

Dacă adolescentul are o tulburare de personalitate care predispune la acte de violență sau de rebeliune împotriva autorității, a regulilor, detenția, izolarea într-un mediu violent și ostil nu va face altceva decât să o amplifice.

Să vorbim direct, dintr-un adolescent cu probleme de comportament (cu posibilitate de reabilitare), dacă există premise, izolarea sau detenția alături de alți tineri cu probleme de comportament crește posibilitatea ca acesta să devină un delincvent. Cu siguranță, la reîntoarcerea în societate își va face rău lui sau va face rău altora, mai devreme sau mai târziu, dacă problema va fi tratată așa, detenție, penitență, izolare, fără intervenții de suport, consiliere, terapie”, este de părere psihoterapeutul.

Copilul care pleacă la școală cu un cuțit în ghiozdan

Din curtea școlii, explicații pe scurt:

• “- E unul mic și agresiv, un nebun care are!
• – Am văzut un șuriu șmecher la colega mea”
• ”- E plin net-ul de oferte, îți vine la ușă, nici dracu nu-ți cere buletin
• – Nu știi când ai nevoie, mai bine să plângă mă-sa” etc.

Este necesar un minim protocol

Ar trebui pregătite proceduri de prevenție și intervenție, pornind de la ce ar trebui să facă școala/cadrele didactice pentru a preîntâmpina apariția agresiunilor în școală, consideră psihologul:

• controlul aleatoriu pentru identificarea obiectelor potențial vătămătoare;
• sesizarea problemelor de comportament (dezinhibat, agresiv sau neadecvat);
• măsurile ce se impun sunt: discuții cu elevul, cu părinții, consiliere, măsuri coercitive.

În urma producerii unei agresiuni, cadrele didactice și colegii din clasă ar trebui știe să reacționeze optim:

• care e limita intervenției lor în momentul agresiunii;
• cine anunță autoritățile;
• cum se acordă primul ajutor;
• echipa de intervenție trebuie să conțină și specialiști (consilieri, asistenți sociali, psihologi, psihiatri etc.) care să desfășoare un plan menit să securizeze atât victima sau victimele, pe cei ce au asistat la agresiune (martorii), părinții/tutorii victimei/victimelor, dar și pe agresor și pe părinții acestuia.

Demersul va oferi resurse, timp și rezultate care să permită direcții rezonabile de gestionare a situațiilor de acest gen, spune Alexandra Cazacu.

Opțiunea specialistului

„Ce aș propune eu? În primul rând, readucerea adolescentului în mediul lui natural, după intervenția post-eveniment, post-agresiune.

Totodată, ar trebui ca problema să fie dezbătută în clasă. Dirigintele, pedagogul, consilierul, psihologul școlar, elevii, părinții, elevul agresor, victima, toți trebuie implicați în acțiuni de informare, conștientizare și gestionare eficientă a crizei. Totul față în față, deschis.

Dacă acest adolescent va fi rejectat de școală, de corpul didactic, la presiunea părinților, a colegilor sau a presei, îl marcăm, poate, pe viață”, este de părere psihologul.

Autoritățile preferă să se spele pe mâini

“- Există șanse ca această abordare a dumneavoastră să fie acceptată?

– Nu. Mediul online și presiunea actuală determină nevoia autorităților de a acționa rapid, cumva chiar agresiv, și de a rezolva situația cât mai tranșant și ieftin cu putință. Asta înseamnă împărțirea lucrurilor dihotomic: rău/bun, alb/negru.

Cumva, se pierde din vedere faptul că noi suntem alcătuiți din nuanțe, niciodată nu suntem 100% răi sau 100% buni, ci reacționăm mai bine sau mai rău la stimuli, lovim sau plângem când suntem loviți, iubim mai mult sau mai puțin când suntem respinși, trecem mai repede sau mai greu peste o pierdere.

Trăsături de personalitate, stimuli externi, mecanisme de coping, niveluri diferite de reziliență, toate astea fac ca oamenii să fie diferiți și să se comporte diferit în situații oarecum similare.

Să facem un exercițiu în spiritul creștin al iubirii de oameni, ce ar trebui să ne cuprindă pe toți în aceste zile: să ne întrebăm cum ne-am simți dacă am fi adolescentul în cauză, dar dacă am fi victima sau părinții agresorului, sau rudele victimei, sau elevii martori, sau părinții acestora. Ce și-ar dori toți? Ce i-ar liniști pe aceștia, ce i-ar echilibra?

Când vom găsi un singur răspuns la aceste întrebări sau, mai bine zis, un răspuns potrivit care să satisfacă nevoile tuturor celor implicați, atunci vom putea spune că am obținut o mică, dar importantă victorie în lupta cu violența”, încheie Alexandra Cazacu.

CITEȘTE ȘI:

Ministrul Educației REACȚIONEAZĂ după ce o profesoară din București a fost înjunghiată în gât de un elev

Caz ȘOCANT în Constanța: Un băiat de 16 ani ar fi tras cu arma spre un șofer, după o șicanare în trafic / Ce s-a întâmplat apoi cu adolescentul

Un adolescent de 17 ani s-a aruncat de la etajul 5 al parcării unui mall din Timișoara. În ce stare se află băiatul