Primăria municipiului Alexandria a organizat în Parcul Pădurea Vedea un Târg de Florii. Evenimentul a presupus și mai multe momente artistice, unul dintre ele stârnind ironia, dar și revolta oamenilor veniți să se distreze.
De Florii, locuitorii municipiului Alexandria, județul Teleorman, au avut parte de un moment mai rar întâlnit.
Pe scena amenajată pentru Târgul de Florii au urcat două dansatoare care, îmbrăcate sumar, au dansat provocator, fapt care i-a determinat pe oameni să se întrebe dacă un astfel de show nu ar fi trebuit să aibă loc într-un club, nu în fața copiilor.
Imaginile postate pe contul de Facebook arată cum cele două fete se dezlănțuie în fața publicului, unde cei mai mulți spectatori erau însoțiți și de copii.
Primăria municipiului Alexandria a organizat duminică, 10 aprilie, un program festiv de Florii, din care a făcut parte și acest moment controversat.
Dansatoarele au urcat pe scenă alături de un artist invitat să întrețină atmosfera, însă după apariția imaginilor pe rețelele sociale, comentariile nu au întârziat să apară.
„Dansul purificării sufletului la Alexandria, într-un spectacol plătit de Primărie, în duminică Floriilor”, a spus cineva.
„Foarte educativ pentru copiii care se aflau în public. Rușine organizatorilor!”, a comentat altcineva.
„Daaaa, foarte educativ pentru copiii care se aflau în public”, a mai spus cineva.
„Astea sunt de club, nu să vadă copiii așa ceva”, a fost părerea altcuiva.
„Să le lumineze Dumnezeu mințile celor care încurajează astfel de momente. În această perioadă pascală ne rugâm pentru toți să vadă și alt mod frumos de participare la alte momente pentru suflet!”, a mai comentat cineva.