Prima pagină » Actualitate » Medeea Marinescu a răbufnit, după ceea ce trebuia să fie un zbor scurt cu Tarom de la Cluj la București: „Cum vă permiteți să vă bateți joc de noi??”

Medeea Marinescu a răbufnit, după ceea ce trebuia să fie un zbor scurt cu Tarom de la Cluj la București: „Cum vă permiteți să vă bateți joc de noi??”

Medeea Marinescu a răbufnit, după ceea ce trebuia să fie un zbor scurt cu Tarom de la Cluj la București: „Cum vă permiteți să vă bateți joc de noi??”

Un zbor Tarom de aproximativ 300 de kilometri, care ar fi trebuit, în mod normal, să dureze cel mult o oră, s-a lungit, atât în ceea ce privește distanța, dar și, evident, durata, mult peste nervi pasagerilor. Este vorba de cursa de luni seara de la Cluj-Napoca la București, care, conform platformei de monitorizare a traficului aerian Flighradar24 a avut un traseu „necunoscut”. Unul dintre pasageri a fost celebra actriță Medeea Marinescu, care a criticat aspru, pe contul e Facebook, prestația companiei de stat Tarom și grija față de clienți.

Actrița Medeea Marinescu a povestit, într-o postare pe Facebook, cum a decolat cu mare întârziere de la Cluj-Napoca, fără să primească o explicație și, mai mult, atunci când avionul chiar s-a desprins de pistă, destinația nu a fost cea oficială, București, ci a făcut un ocol la Baia Mare.

„TAROM!!!! O mizerie ce ați făcut în această seară!!! Să ne țineți prizonieri într-o sală de așteptare, anunțând că aveți întârziere o oră (hahaha, mințind cu nerușinare, dar sunt deja obișnuită, e o practică la voi chestia asta), ne îmbarcați după două ore și jumătate de la Cluj și când, în sfârșit, ne gândim că vom ajunge la București, ne anunțați ÎN AVION că trecem și pe la Baia Mare, unde vom sta cam douăzeci de minute (sunt aici acum, o să măsor și minutele astea!)”, a scris Medeea Marinescu pe contul de Facebook, luni noapte, la ora 22:50.

Zborul era programat de la ora 19:40, dar, spre deosebire de aceeași cursă din zilele anterioare, nu există informații pe FlightRadar24 despre traseul sau durata acestuia.

„CUM VĂ PERMITEȚI SĂ VĂ BATEȚI JOC DE NOI?? Nu ați anunțat nimic (pardon, pasagerul inocent de lângă mine îmi spune că „la lounge” i-au anunțat că merg în excursie la Baia Mare, însă pe noi, amărâții care n-am apucat un loc în față, la „lounge”, nu ne-a anunțat nimeni, nu am avut de unde să ne cumpărăm o apă, pentru că micul băruleț s-a închis la ora 19). Așadar, sper să ajung după miezul nopții în Bucuresti și voi face o plângere oficială”, a scris actrița.

„Sper să fiți trași la răspundere. Domnule Sorin Grindeanu, ce facem cu Tarom? Cum rezolvăm gravele probleme? Sau nu contează, merge și așa. Că oricum n-ai altă companie cu care să poți zbura de la Cluj la București. Sau de la Timișoara , sau Iași… Să va fie rușine!”, a reclamat Medeea Marinescu.

Într-o intervenție televizată, Medeea Marinescu a spus că 141 de pasageri au urcat la Cluj, dintre care 70 au coborât la Baia Mare și alți cinci au urcat de acolo în aeronava spre Capitală.

Aceeași poveste și în Moldova

Postarea actriței a stârnit numeroase comentarii, inclusiv din partea unor alți pasagerii care au trecut prin experiențe neplăcute similare. „Zborul de astă seară de la Iași la București, de la ora 20.00, a făcut o „mică escală” anunțată în momentul îmbarcării, și pe la Suceava! Aceeași poveste! Înțeleg totuși că s-au preluat pasageri care-și cumpăraseră bilete de fapt la nouă companie AIRCONECT, nu la Tarom!”, a scris un urmăritor într-un comentariu.

„Nu doar Tarom face schemă asta. Wizzair Cluj-Bari ne-au dus în excursie la Iași „că să lăsăm doi piloți”. Tot așa ne-au anunțat în avion când eram cu centurile puse. Dacă nu vă convine puteți coborî că avionul n-a decolat încă, ne-au zis. Apoi la Iași am stat 45 min, că e un protocol de respectat la aterizare/decolare. Cum ai spus, altă soluție nu aveam”, a comentat o altă persoană.

Gândul a transmis o solicitare oficială reprezentanților Tarom pentru a afla motivele întârzierii și ale ocolului făcut de aeronavă, solicitare la care nu a venit un răspuns până la ora publicării.

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele