Prima pagină » Știri » Peste 70.000 de români diagnosticați cu PARKINSON. Specialiștii preconizează că numărul se va dubla în câțiva ani

Peste 70.000 de români diagnosticați cu PARKINSON. Specialiștii preconizează că numărul se va dubla în câțiva ani

Peste 70.000 de români diagnosticați cu PARKINSON. Specialiștii preconizează că numărul se va dubla în câțiva ani

Potrivit unui raport transmis marți de către asociațiile din România, care luptă împotriva bollii, leziunile neurologice pot apărea cu 20 de ani înaintea simptomelor de Parkinson.

Sunt 72.000 de români diagnosticați cu Parkinson, iar numărul se va dubla până în 2030.

Cu ocazia Zilei Mondiale de luptă împotriva bolii Parkinson, trei asociații din România. Asociația Bolnavilor de Parkinson ”Sufletul Lalelelor”, Asociația de Luptă Împotriva Bolii Parkinson și Asociația ”Mai puternici decât boala Parkinson” au lansat campania națională de conștientizare “Înțelege Parkinson”, cu mesajul: „Recunoaște semnele bolii Parkinson – T.R.A.P. Caută un neurolog”, și platforma de informare intelegeParkinson.ro.

Proiectul este sprijinit de Societatea de Neurologie din România.

Simptomele bolii Parkinson sunt variate, ceea ce face ca deseori aceasta să fie confundată cu alte afecțiuni, iar diagnosticul să fie pus cu întârziere.

Astfel, boala Parkinson are peste 40 de simptome și afectează în special mișcările corpului, iar pacienții sunt diagnosticați, în medie, la jurul vârstei de 60 de ani.

Tulburările de mișcare apar în stadiul 3 al bolii, însă aceasta se dezvoltă încet, iar primele leziuni pot apărea chiar și cu 20 de ani înainte de primele semne, potrivit specialiștilor.

În acest context, campania ”Înțelege Parkinson” își propune să crească gradul de conștientizare cu privire la boala Parkinson, să aducă în atenție impactul acesteia asupra vieții pacienților și familiilor lor, precum și să încurajeze implicarea comunității în sprijinul acestor persoane.

De asemenea, asociațiile își propun să crească gradul de informare cu privire la simptomele acestei boli.

Lansarea campaniei ”Înțelege Parkinson” va include o serie de proiecții cu caracter informativ într-o rețea de cinematografe din întreaga țară, dar și o proiecție specială pe clădirea Teatrului Naţional I.L. Caragiale din București, pe 11 aprilie.

„Pacienții din România se adresează târziu sistemului medical”

În țara noastră există un fenomen de subdiagnosticare a bolii Parkinson, cauza principală fiind lipsa de informare. De cele mai multe ori, pacienții confundă sau chiar ignoră simptomele specifice bolii Parkinson, iar în momentul în care iau decizia de a se adresa unui medic neurolog, boala este deja într-un stadiu avansat.

„În general, pacienții în România se adresează târziu sistemului medical, indiferent care este neplăcerea, afecțiunea. Lumea nu concepe să meargă la control dacă nu are o problemă importantă sau dacă nu are nicio problemă, cum ar fi o oarecare dificultate pe care o constată în a iniția mișcarea”, a explicat prof. dr. Bogdan Ovidiu Popescu, coordonatorul grupului de lucru pentru boala Parkinson și afecțiuni înrudite al Societății de Neurologie din România (SNR), prorector în cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila”.

În cazul bolii Parkinson, celulele din creier responsabile de controlul mișcărilor corpului încetează producerea de dopamină, o substanță care facilitează comunicarea între nervi.

Pe măsură ce aceste celule mor, creierul nu mai primește mesajele necesare pentru a coordona mișcările, potrivit 360Medical.ro.

Cercetătorii încă nu cunosc cauza exactă a bolii Parkinson, o afecțiune neuro-degenerativă complexă, dar există date conform cărora atât factorii genetici, cât și factorii de mediu joacă un rol important.

Pe lista cauzelor posibile se află expunerea la substanțe chimice poluante, ierbicide și pesticide, precum și substanțele care blochează receptorii de dopamină. De asemenea, stilul de viață și alimentația pot avea un impact semnificativ. Medicii consideră că bacteriile din intestin pot influența evoluția bolii Parkinson.

În prezent, deși nu există un tratament care să poată opri evoluția bolii Parkinson, există soluții pentru controlul simptomelor si îmbunătățirea calității vieții.

Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată de poezie și scriere, a câștigat concursuri ... vezi toate articolele