Opera Garnier – Moştenitorii pictorului Lenepveu cer revenirea la pictura originală de sub plafonul lui Chagall

Opera Garnier – Moştenitorii pictorului Lenepveu cer revenirea la pictura originală de sub plafonul lui Chagall
Publicat: 12/04/2023, 11:27

Sub opera pictorului rus Marc Chagall care decorează plafonul Operei Garnier din Paris se află o alta, pictată în 1875 de Jules-Eugène Lenepveu, un apropiat al arhitectului Charles Garnier. Moștenitorii lui Lenepveau cer ca tabloul original să fie din nou vizibil.

„Solicităm să putem vedea în sfârșit tavanul pe care l-a pictat Lenepveu în 1875. A fost clasat ca și restul Palais Garnier, în 1923. A fost însă ascuns din 1964 sub plafonul lui Chagall, planificat ca detaşabil”, precizează avocatul moştenitorilor și fondatorul Asociației prietenilor lui Lenepveu.

Fresca lui Chagall, detașabilă

Comandată de André Malraux, pe atunci ministrul Culturii, fresca de Marc Chagall este într-adevăr detașabilă. Lucrarea este vopsită pe panouri din rășină poliesterică care se pot demonta. Foarte criticată la acea vreme, opera lui Chagall, a cărui modernitate contrastează cu clasicismul locului, este acum celebră în întreaga lume.

Citește continuarea pe Curatorial.ro.

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce tactică folosesc rușii ca să cucerească pozițiile fortificate ale armatei ucrainene. „Apar pe neașteptate...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
„Dar de la Dumnezeu” Iulia Vântur a făcut anunțul pe internet, după ce s-a zvonit...
Anunț de ultimă oră făcut de meteorologi. Ce se întâmplă cu vremea în următoarele ore
Telefonul banal care i-a adus moartea lui Gheorghe Băicuș, militarul care și-a pierdut viața în...
Dieta cu 3 mese pe zi a Loredanei Groza. Alimentul POPULAR la care a renunțat...
Rezultate la Evaluarea Naţională 2024. Edu.ro a publicat notele
Filmul tragediei de la Suceava! Mama Ancuței a prevestit tragedia: Nu veniți!
Imagini apocaliptice în Grecia, din cauza incediilor de vegetație! Zeci de mii de turisti au...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Volkswagen Passat de RECORD. Autonomia atinsă cu un singur plin – VIDEO
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Poveste plină de COMPASIUNE despre cum își îngrijeau oamenii de NEANDERTHAL COPIII BOLNAVI
Vor fi identificați și urmăriți. Iohannis a semnat legea. E imposibil să mai scape de...
Medic de la Spitalul Fundeni, amenințări cu pistolul în trafic
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu, despre greutățile prin care a trecut în adolescență! În ce condiții a stat...
Un procuror și un polițist ar fi fost martori în momentul uciderii lui Sorin Anghel...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Semnele bolii Alzheimer ar putea fi ascunse în modul în care vorbim
×