Multe persoane din România îşi fac griji când vine vorba de momentul în care vor ieși la pensie. Asta pentru că există calcule care arată că cei care ar urma să iasă la pensie peste 10 sau 20 de ani ar urma să primească sume foarte mici de la stat
Totul din cauză că raportul dintre pensionari şi angajaţi, cei care susţin, practic, sistemul de pensii, ar urma să se schimbe în mod radical.
Cifrele arată că, dacă în acest moment un salariat susţine aproximativ o pensie, există riscul ca peste câţiva ani să se ajungă în aşa fel încât un salariat să fie obligat să susţină chiar plata a patru pensii.
Asta s-ar traduce într-un buget mult mai mic avut la dispoziţie pentru plata pensiilor şi, implicit, în pensii mai mici pentru pensionarii existenţi la momentul respectiv.
Soluţii nu prea există, singura fiind motivarea muncii inclusiv prin aducerea de lucrători din alte state, lucrători care să îşi dorească să activeze în condiţiile din România şi, astfel, să contribuie la sistemul public de pensii.
Pe lângă formula de calcul alambicată observată în rândurile de mai sus, trebuie să ştii că plata efectivă a unei pensii depinde şi de alţi factori precum eventuala posibilitatea de a cotiza la un sistem paralel cum ar fi Pilonul II, cel al pensiilor private obligatorii.
Astfel, un român care are 5.000 de lei salariu brut şi se pensionează peste 10 ani, ar urma să aibă o pensie de circa 1.600 de lei, iar unul aflat în aceeaşi situaţie, dar care are un salariu brut de 7.000 de lei, ar urma să aibă o pensie de 2.180 de lei, potrivit Observator.
Asta, evident, în condiţiile în care este vorba despre o persoană care nu a ales să contribuie şi pentru o pensie din Pilonul II.
Dacă alegi să contribui la Pilonul II, trebuie să ştii că pensia din partea statului ar urma să fie mai mică pentru că avem o contribuţie mai mică la sistemul public de pensii.