Caz șocant într-o localitate din munții Apuseni. Bordel cu MINORE, descoperit de oamenii legii. Ar fi implicat și un fost polițist

Caz șocant într-o localitate din munții Apuseni. Bordel cu MINORE, descoperit de oamenii legii. Ar fi implicat și un fost polițist
Două persoane, electrocutate într-o piscină!
Publicat: 14/04/2023, 12:52

Caz ireal într-o localitate din munții Apuseni, unde oamenii legii au descoperit un bordel în care lucrau mai multe minore. În dosar este implicat și un fost polițist. Totodată, un agent al poliției din județul Gorj este acuzat de agresiune sexuală împotriva unui copil de doar 12 ani.

Rechizitoriul întocmit de procurori DIICOT Alba Iulia în dosarul bordelului cu minore din orașul Abrud, județul Alba, a fost respins la prima analiză în instanța de judecată.

Magistratul de la Tribunalul Alba a admis o excepție ridicată de fost polițist, judecat pentru act sexual cu un minor.

În dosar au fost trimise în judecată șase persoane, printre care cel care administra așa-zisul bordel, dar și un fost primar, respectiv fostul polițist din Abrud.

Instanța a admis o excepție a fostului polițist și a constatat „nulitatea relativă” a unui proces verbal întocmit de procuror în 19 ianuarie 2023, care redă interceptări realizate de anchetatori.

„Exclude din materialul probator al dosarului procesului verbal din data de 19.01.2023 întocmit de organul de cercetare penală. (…) dispune îndepărtarea fizică de la dosarul cauzei a acestui mijloc de probă precum și eliminarea redării conținutului acestui proces – verbal din cuprinsul rechizitoriului emis la 30.01.2023”, se precizează în încheierea magistratului.

Instanța a mai dispus comunicarea încheierii procurorului din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia, ”pentru ca în 5 zile de la comunicare să precizeze judecătorului de cameră preliminară dacă menține dispoziția de trimitere în judecată, ori solicită restituirea cauzei”.

Încheierea nu este, însă, definitivă, procurorul având posibilitatea să formuleze contestație.

11 femei practicau prostituția în bordel, cinci dintre ele fiind minore

Potrivit rechizitoriului, Constantin Moldovan, un antrenor de fotbal din Abrud, a organizat un veritabil bordel unde practicau prostituția 11 femei, dintre care cinci erau minore.

Bărbatul a instalat și un sistem prin care îi filma pe clienții bordelului.

Cele cinci minore sunt părți vătămate în dosar.

Pe lângă infracțiunea de proxenetism, bărbatul mai este acuzat și de pornografie infantilă în formă continuată și patru fapte de act sexual cu un minor, tot în formă continuată.

Totul a fost descoperit după ce mai multe materiale pornografice ar fi fost transmise online, potrivit Știripesurse.

„Din cercetări a reieșit faptul că materiale pornografice cu minore ar fi fost produse, stocate și transmise, prin intermediul unor sisteme informatice, de către persoanele bănuite, domiciliate în județul Alba, în special în unele localități din zona Munților Apuseni.

În urma activităților, a fost descoperit un imobil, care ar fi fost pus la dispoziția unor persoane care apelează la serviciile unor alte persoane care practică prostituția, în interiorul imobilului fiind disimulat un sistem de înregistrare audio-video”, a transmis IPJ Alba.

Bărbatul în vârstă de 69 de ani ar fi obținut foloase materiale de pe urma practicării prostituției de către 11 femei, dintre care patru minore, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani.

Antrenorul de fotbal este în arest preventiv din octombrie 2022.

Fostul polițist din Abrud este în arest la domiciliu, iar un alt inculpat este plasat sub control judiciar.

Amyra Garey
Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
Cel mai șocant film horror din istorie. E cea mai profitabilă producție
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor