Radu Drăguşin, fundașul central al echipe naționale. a înscris un gol în meciul câștigat, sâmbătă după-amiază, pe teren propriu, scor 2-0, în fața formației Perugia, în etapa a 33-a a ligii secunde din Italia.
Jucătorul român în vârstă de 21 de ani a majorat avantajul gazdelor în minutul 70 și a ajuns la 4 reușite stagionale în tricoul celor de la Genoa, egalându-l pe George Pușcaș.
Cu această victorie, Genoa s-a distanțat la 7 puncte de locul 3 și este cu un pas mai aproape de promovarea directă în Serie A.
Conform actualizării făcute luni de site-ul de specialitate Transfermarkt, Drăgușin valorează acum 5 milioane de euro.
Astfel, fostul fotbalist al lui Juventus este acum cel mai bine cotat român din al doilea eșalon italian, la egalitate cu Olimpiu Moruțan de la Pisa.
GOOOOOL RADU DRAGUSIN 🇷🇴 – 𝙏𝙝𝙚 𝘽𝙞𝙜 𝘽𝙤𝙨𝙨
4th goal of the season, powerful header to secure even more Genoa’s place in the promotion race! 21 years old and in the form of his life.#Genoa #SerieBpic.twitter.com/QP8lTL9kzO
— Alex Scout (@AlexScoutRo) April 15, 2023
Conform presei italiene, în cazul în care va exista interes concret pentru Drăgușin la vară, Genoa 1893 va cere o sumă de cel puțin 10 milioane de euro în schimbul apărătorului. Chiar și așa, suma este una impresionantă pentru un fotbalist român.
Radu Drăgușin a ajuns în Italia în vara anului 2018, după ce Juventus l-a cumpărat cu aproximativ două milioane de euro de la Sport Regal București. De atunci, fundașul a mai evoluat pentru Sampdoria, Salernitana și Genoa, sub împrumut.