Profesorul și teologul clujean Marius Balo a fost încarcerat 2.922 de zile în China, fiind acuzat de ”fraudă contractuală”. A fost eliberat la sfârșitul lunii martie a anului 2022, iar după revenirea în România și-a îndeplinit un vis pe care l-a creionat în spatele gratiilor.
La sfârșitul lunii martie a acestui an, s-a împlinit un an de când Marius Balo a fost eliberat din penitenciarul din Shanghai, iar atunci s-a gândit să devină un ”pelerin” la întoarcerea în țară și să parcurgă, pe jos, exact 2.922 de kilometri, numărul zilelor în care a stat după gratii.
Eliberarea din penitenciar a fost ”cea mai frumoasă zi” din viața sa, mărturisește Marius Balo, iar revenirea în România s-a petrecut chiar în ziua de Paște.
”Numele meu este Marius Balo, sunt teologul clujean care a fost întemnițat în China comunistă timp de 8 ani de zile. Pe 27 martie 2023 s-a împlinit un an de zile de când am fost eliberat din penitenciarul comunist din Shanghai. După o lună petrecută într-un hotel, așteptând reluarea zborurilor în orașul intrat în carantină, m-am întors în România chiar în ziua de Paști. E un an de atunci. A fost cel mai frumos an din viața mea!
Nu știu cum să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru libertate, pentru fiecare felie de pâine (la care am visat opt ani pentru că nu o aveam) și pentru fiecare rază de soare (pe care nu mi-a fost îngăduit să îl văd în primii 2 ani, 3 luni și 7 zile)”, precizează Marius Balo.
”Am trăit 2.922 de zile cu capul presat în geam, acumulând energie, visând la ziua când voi fi din nou liber. Am tot acumulat – zile, luni și ani – iar acum vreau să o cheltuiesc. Vreau să parcurg, într-un pelerinaj de 100 de zile, 2.922 de kilometri. Un kilometru pentru fiecare zi în care am fost întemnițat în acel loc”
Marius Balo (2022)
Visul lui Marius Balo a fost acela de a-și exprima recunoștința pentru că a ajuns ”la liman”, iar pelerinajul de 2.922 de kilometri prin țară s-a transformat în realitate.
Pe data de 29 iunie 2022, Marius Balo pornea la drum, din Cluj-Napoca, iar povestea celor aproape trei mii de kilometri a început.
”Mânat de această dorință de a-mi exprima recunoștința pentru faptul că am fost adus și am ajuns în sfârșit la liman și având energia aceea imensă care se acumulase în sufletul și în trupul meu în cei 8 ani, am hotărât să pornesc într-un Pelerinaj prin țară și să parcurg pe jos 2.922 de km, numărul zilelor pe care le-am petrecut întemnițat pe nedrept în «raiul comunist chinezesc».
Am pornit așadar la drum pe 29 iunie din Cluj-Napoca și m-am întors din nou la Cluj pe 1 decembrie. Înconjurasem toată România. Călătorisem 6 zile în fiecare săptămână, aproximativ 30 de km pe zi. Duminica mă odihneam. După 2.000 de km astfel parcurși a început să mă deranjeze genunchiul stâng. Ajuns la Deva, am rămas acolo o lună de zile până când genunchiul și-a revenit și am putut să pornesc din nou la drum”, povestește Marius Balo.
”Această întreagă epopee a fost documentată de postul național de televiziune care a trimis un car de reportaj pe urmele și în calea mea de nu mai puțin de 20 de ori în cele 100 de zile pe care le-am petrecut pe drum. S-au imortalizat zeci de ore de film dintr-o odisee epică în care visul fiecărei nopți timp de opt ani de zile a devenit în sfârșit realitate. Ardealul, Bucovina, Delta, Muntenia, Banatul și Maramureșul mi-au binecuvântat pe rând fruntea și inima prin oamenii deosebiți pe care i-am întâlnit și prin frumusețea sălbatică a locurilor prin care am trecut”
Marius Balo
Pelerinajul de 2.992 de kilometri încheiat de teologul Marius Balo a devenit și subiect de film, iar TVR va prezenta filmul de 100 de minute în cea de-a doua zi de Paște, la exact un an de la prima zi pe care fostul deținut în închisorile Chinei a petrecut-o în România.
”Rezultatul este un film de excepție care trezește la viață în pieptul fiecăruia dintre noi inima de pelerin și dorul după aventurile fără de vârstă ale strămoșilor noștri din veac.
O tradiție începută de Odiseu, strămoșul grecilor și continuată de Pavel, propovăduitorul creștinismului, continuă să se ramifice în sufletele a milioane de oameni până în ziua de astăzi. Dorința de cunoaștere, dorința de nou și de frumos și curiozitatea care ne îndeamnă să ne urmăm imaginația sunt trăsăturile definitorii ale fiecărui om în parte”, încheie Marius Balo.
”Am aterizat pe pământ românesc în ziua de Paște, duminică, la ora 13:03, pe aeroportul Otopeni și la ora 23:17 pe aeroportul Avram Iancu din Cluj-Napoca. A fost cea mai frumoasă zi din viața mea. Bunului Dumnezeu trebuie să îi mulțumesc, în primul rând, pentru că fără ajutorul Lui nu aș fi supraviețuit acestor 8 ani de zile. Nu neapărat fizic, cât mental, sufletește”
Marius Balo
Citește și: