Cum a reușit un român SĂ OCUPE un apartament în Italia. Drept cine s-a dat în fața unor pensionari naivi

Cum a reușit un român SĂ OCUPE un apartament în Italia. Drept cine s-a dat în fața unor pensionari naivi
Foto - caracter ilustrativ: Pixabay.com
Publicat: 18/04/2023, 11:04

Un român a fost arestat în Italia după ce s-a dat drept preot și apoi a ocupat în mod abuziv un apartament.

Acesta a reușit să convingă un cuplu de bătrâni să-l lase să intre în bloc dându-se drept preot, care vine să sfințească locuințele.

Românul a descoperit că în bloc este și un apartament nelocuit, așa că s-a mutat acolo.

S-a împrietenit cu vecinii săi și de la „preot” a mințit că este „carabinier”. Unii s-au prins însă de escrocherie și l-au descoperit pe „chiriaș”. Bărbatul a reușit însă să fugă înainte să fie prins, deși era o plângere pe numele său.

A fost prins abia câțiva ani mai târziu, după ce a renunțat la sutană și uniformă, scrie presa italiană.

Românul a fost depistat la un control de rutină în timp ce călătorea cu un autobuz spre Franța.

Oamenii legii au descoperit că individul era căutat în baza unui mandat de arestare emis de Procuratura din Torino.

Românul de 37 de ani trebuie să execute doi ani de închisoare pentru violare de domiciliu și uzurpare de titluri.

El a fost arestat și a ajuns în închisoarea Coroneo din Trieste.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
UE a dat ordin. S-au interzis complet în România. Aparatele care dispar din 2025
Plecarea de pe loc și virajele, capcanele șoferilor pe șoselele cu zăpadă. Cum trebuie procedat
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...