Prima pagină » Sport » Surorile Mortal Kombat! Două românce se vor LUPTA pentru titlul mondial

Surorile Mortal Kombat! Două românce se vor LUPTA pentru titlul mondial

Alessia Jecu (19 ani), câștigătoare de centură mondială la kempo, își pregătește sora mai mică, Iarina (13 ani), înaintea celei mai importante competiții la care amândouă vor participa: Campionatele Mondialele din Portugalia.

În familia Alessiei Jecu, campioană mondială de la kempo, aproape toată lumea practică acest sport de contact. Mama este arbitru, iar sora cea mică a Alessiei, Iarina îi calcă acesteia pe urme.

Iarina are 13 ani, e în clasa a 6-a și face kempo de câțiva ani. Puștoaica se află înaintea celui mai important examen din carieră, Campionatele Mondiale din Portugalia, din această lună.

„Surorile Mortal Kombat”! Două românce se vor lupta pentru titlul mondial

„Când eram mică, sora mea venea cu mine la antrenament și când a început să crească a început să facă kempo”, a spus Alessia Jecu,iar Iarina a completat: „Când am aflat că plec la primul meu campionat mondial, eram atât de fericită încât visam în fiecare seara și încă visez că o să ajung acolo și în sfârșit o să dau dovadă de ceea ce pot”.

Pentru ca sora ei să fie în formă maximă la Mondialele din Portugalia, Alessia petrece ore întregi cu Iarina în sala de antrenament. „Sora mea este un partener foarte bun, încăpățânat dar foarte bun, am ce să lucrez cu ea și este foarte receptivă”, a declarat Alessia.

Iarina recunoaște că este fanul numărul 1 al surorii mai mari și datorită ei s-a apucat de kempo: „Când vine cu foarte multe medalii, mă simt cea mai mândră soră, care poate să existe, îmi apare zâmbetul pe buze instant când o văd, uneori încep să plâng”.

Cele două surori au participat la multe concursuri împreună așa cum se va întâmpla și la Campionatele Mondiale din Portugalia. „La naționale suntem împreună, ea stă la mine la colț și eu la ea. Ne susținem reciproc. Emoțiile sunt foarte mari, e ca și cum aș intra eu pe tatami și m-aș lupta, poate de zece ori mai mari”, a mai precizat Alessia Jecu.

România merge Mondialele cu 70 de sportivi

Între 26-30 aprilie, la Caldas da Rainha, în Portugalia, vor avea loc Campionatele Mondiale de Kempo IKF, copii, juniori și seniori.

Delegația României va fi prezentă în Portugalia cu 70 de sportivi. „Ca de fiecare dată, țintim prima poziție pe națiuni. Până acum, la acestă mare competiție, s-au înscris 64 de țări din 5 continente. De fiecare dată, ne-am întors de la mondiale plini de medalii de aur și de centuri, sperăm ca și de această dată să fie la fel. Îmi doresc ca Alessia să câștige din nou cu centura mondială. Pentru Iarina va fi prima participare la un campionat mondial. Anul acesta a fost cooptată în lotul național”, a spus Amatto Zaharia, președintele Federației Române de Kempo.

Daniel Georgescu este jurnalist în mediul online de cinci ani, dar a lucrat și în presa scrisa locala, fiind născut in apropiere de Bucuresti. S-a mutat în Capitală și a fost acceptat la Gândul, ... vezi toate articolele

Citește și