Prima pagină » Actualitate » Consiliul Concurenței a semnat Memorandumul pentru acordarea de ASISTENȚĂ Ucrainei și Republicii Moldova

Consiliul Concurenței a semnat Memorandumul pentru acordarea de ASISTENȚĂ Ucrainei și Republicii Moldova

Consiliul Concurenței a semnat Memorandumul pentru acordarea de ASISTENȚĂ Ucrainei și Republicii Moldova

Consiliul Concurenţei din România a semnat, alături de autorităţi din mai multe state ale Uniunii Europene, memorandumul de cooperare regională în domeniul concurenţei.

Documentul stabilește acordarea de asistenţă tehnică instituţiilor din Ucraina și Republica Moldova.

Bogdan Chiriţoiu, la reuniunea de la Varșovia

O delegaţie a Consiliului Concurenţei, condusă de președintele Bogdan Chiriţoiu, participă în perioada 18-19 aprilie la Varşovia, la ceremonia de semnare a memorandumului. Acolo vor fi prezente și autorităţi din Polonia, Ungaria, Slovacia, Cehia, Lituania, Letonia, Estonia, Moldova şi Ucraina.

Astfel, instituţiile semnatare vor acorda asistenţă tehnică agenţiilor similare din Republica Moldova şi Ucraina, în contextul parcursului european al celor două ţări şi vor asigura schimbul de experienţă la nivel regional.

Autoritatea de concurenţă din România colaborează de peste 10 ani cu instituţiile din Republica Moldova şi Ucraina, implementând două proiecte de Twinning în domeniul concurenţei şi ajutorului de stat şi participând cu echipe de experţi în mai multe proiecte de asistenţă tehnică cu ocazia acţiunilor bilaterale. Suntem, astfel, una dintre cele mai calificate autorităţi pentru a sprijini agenţiile din Republica Moldova şi Ucraina să reformeze politicile de concurenţă în perioada de pre-aderare la blocul comunitar, având în vedere experienţa acumulată”, a declarat Bogdan Chiriţoiu

În cadrul evenimentului de la Varşovia se discută şi se stabilesc acţiunile din planul de colaborare pentru 2023, organizate sub preşedinţia Autorităţii Naţionale de Concurenţă din Polonia.

Consiliul Concurenţei din România va deţine, în anul 2024, preşedinţia acestei iniţiative regionale, ocazie cu care va organiza o serie de evenimente pe teme privind politica de concurenţă şi de aplicare a legislaţiei specifice care urmează să fie prioritare în cursul anului următor.

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele

Citește și