EXCLUSIV | Drogul de 50 de ori mai puternic decât morfina, care face ravagii în SUA. ”Au fost pacienți cu supradoze și în România”

EXCLUSIV | Drogul de 50 de ori mai puternic decât morfina, care face ravagii în SUA. ”Au fost pacienți cu supradoze și în România”
Publicat: 20/04/2023, 08:00

Fentanilul, drogul de 50 de ori mai puternic decât morfina, face numeroase victime în SUA, Canada și în alte state, însă a ajuns și în Europa, deocamdată incidența nefiind atât de mare ca cea care a alertat autoritățile americane. Șefa Agenției Naționale Antidrog, Ramona Dabija, a explicat, pentru Gândul, cât de periculos poate fi consumul de fentanil și a anunțat care este incidența cazurilor. Medicul Radu Țincu spune că la spital au ajuns și persoane cu supradoză cu fentanil, chiar dacă este o substanță care în România se eliberează doar cu rețetă securizată.

Datele Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) arată că, în SUA, numai în 2022, au fost peste 100.000 de persoane decedate în urma unor supradoze de fentanil.

Unii oficiali americani susțin că aproape toată cantitatea de fentanil de pe străzile din SUA este produsă de grupările de traficanți de droguri din Mexic, afirmații respinse însă de președintele mexican.

Celebrii artiști americani Prince și Coolio au murit din cauza unor supradoze de fentanil. Potrivit raportului toxicologic, în corpul lui Prince, concentrația de fentanil era de 67,8 micrograme/litru, în condițiile în care decese s-au înregistrat și cu doza de 58 de micrograme/litru.

În România, conform Legii 143/2000, fentanilul și 19 dintre derivați sunt interziși.

”Fentanilul este un analgezic, un narcotic, cu o potență de cel puțin 80 de ori mai mare decât cea a morfinei. Are mai mulți derivați care sunt utilizați ca anestezice și analgezice, atât în medicina umană, cât și în cea veterinară. Sunt supuse controlului internațional, ca și o serie de derivați nefarmaceutici. La nivel european, sunt monitorizați încă 36 de derivați de fentanil, în afară de cei 19 care sunt și la noi în tabel și care sunt interziși.

Fentanilul este mult mai puternic decât heroina, decât morfină. Majoritatea știu că este mai puternic decât morfina. În toate cazurile când sunt utilizate droguri sau substanțe interzise, efectele sunt dezastruoase, nu doar fizic, ci și psihic„, a explicat șefa Agenției Naționale Antidrog, Ramona Dabija.

”Fentanilul poate produce dependență și cea mai importantă complicație este stopul respirator”

Radu Țincu, medic primar la Secția de Terapie Intensivă – Toxicologie a Spitalului de Urgență Floreasca, a detaliat, pentru Gândul, ce complicații apar în consumul de fentanil.

„Este un analgezic opioid folosit atât în practica anestezică, în timpul operațiilor chirurgicale sau pentru tratamentul durerii postoperatorii. Există sub mai multe forme. Există sub formă injectabilă, dar există și sub forma unor plasturi folosiți de obicei pentru tratamentul durerilor la pacienți oncologici sau la pacienții cu dureri cronice care nu mai răspund la alt tip de tratament analgezic.

Fiind o substanță opioidă, are o potență foarte mare, putem discuta de o potență de până la 30 – 50 de ori mai mare comparativ cu morfina. Fiind o substanță opioidă, acționează la nivelul receptorilor opioizi din creier, producând această analgezie.

Riscul cel mai mare al acestei substanțe este că, pe lângă faptul că poate produce dependență, folosirea în timp va duce la crearea fenomenului de dependență. Pe de altă parte, riscul de toxicitate acută este foarte mare, iar cea mai importantă complicație este stopul respirator.

Apariția stopului respirator este o complicație care pune viața în pericol și mulți din pacienții care au ajuns la spital cu supradoze de opioide au prezentat această complicație. Sigur, până la stopul respirator, apar și complicațiile asociate deprimării sistemului nervos central cu stare de somnolență, stare de comă, și ele implicând anumite riscuri, cum ar fi, spre exemplu, accidentarea persoanei respective sau vărsătura.

Opioidele determină o senzație de greață și comă, iar mulți dintre acești pacienți pot să aibă vărsătură în momentul în care au o alterare a stării de conștiență. Acest lucru duce la aspirarea conținutului gastric la nivel pulmonar, producând o complicație la fel de periculoasă, care se numește pneumonie de aspirație”, a precizat medicul.

România a avut trei cazuri de consum de Fentanil în 2022

Fentanilul a devenit cel mai periculos drog de pe piața americană, fiind mult mai puternic decât heroina. Potrivit datelor oficiale, în Statele Unite ale Americii, substanța este principala cauză a peste 100.000 de decese prin supradoză în perioada 2021-2022. În România, până acum, au fost înregistrate trei cazuri de consum.

La noi în țară, în 2022, au fost înregistrate trei cazuri. Putem să spunem că toleranța și dependența se dezvoltă rapid, după utilizarea repetată. Simptomele caracteristice, atunci când se întrerupe utilizarea, sunt transpirația, anxietatea, diareea, crampele abdominale.

Interacțiuni grave pot apărea atunci când fentanilul este amestecat cu alte droguri și cu alcool. Supradoza duce la depresie respiratorie, care este reversibilă prin naloxonă”, a precizat Ramona Dabija.

„Fentanil se eliberează pe rețetă securizată”

Medicul Radu Țincu spune că fentanilul este o substanță greu de găsit la noi în țară.

„În România, nu avem o utilizare pe scară largă a acestei substanțe. Este o substanță greu de procurat. Este un regim special de eliberare a acestor substanțe pe piață, la nivelul spitalului, nu se eliberează decât pe rețetă securizată.

Au fost pacienți de-a lungul timpului care au venit cu astfel de supradoze, dar nu este o incidență atât de ridicată ca în Statele Unite”, a spus medicul.

Fentanilul a fost sintetizat pentru prima oară de Paul Janssen, fondatorul companiei Janssen Pharmaceutica, în 1960. Începând cu 1980, Alza Corporation, o companie din nordul Californiei, a început procesul pentru crearea plasturilor transdermici cu fentanil. În 1990, FDA (Administrația americană pentru Alimente și Medicamente) și autoritățile europene au aprobat punerea pe piață a fentanilului în această formă, pentru tratarea durerilor severe.


CITEȘTE ȘI:

Cauza morții lui Coolio a fost făcută publică. Ce au declarat medicii legiști

Oana Zvobodă
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Oana Zvobodă a debutat în presă la televiziunea PrimaTV, în anul 2017. Între mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Rețeta de orez cu varză, o combinație surprinzător de apetisantă. Poate fi răsfățată și cu...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Chatbotul Google Gemini a primit o funcție de „memorie”