Ședințele cu părinții ar putea fi ÎNREGISTRATE, dacă profesorii consideră că pot exista manifestări de bullying la adresa lor

Ședințele cu părinții ar putea fi ÎNREGISTRATE, dacă profesorii consideră că pot exista manifestări de bullying la adresa lor
Publicat: 20/04/2023, 10:05
Actualizat: 20/04/2023, 10:08

Ședințele cu părinții ar putea să fie înregistrate, la solicitarea profesorilor, potrivit unui amendament depus de Partidul Social Democrat (PSD).

Propunerea apare în documentul cu amendamentele depuse de partide. Astfel, în situația în care profesorii consideră că pot exista manifestări de bullying la adresa lor, ei pot cere înregistrarea ședințelor la care sunt prezenți părinții.

Art. 218 – „(4) Înregistrarea activității didactice poate fi făcută numai în conformitate cu actele normative emise de Ministerul Educației, cu excepția situațiilor în care înregistrarea activității didactice este dispusă în temeiul unor dispoziții ale Codului de Procedură Penală sau al unor norme emise de ministerele cu rețea de învățământ proprie.

Nu se consideră înregistrare a activității didactice, stocarea imaginilor audio-video de pe camerele de supraveghere din unitățile de învățământ unde este implementat un sistem de supraveghere audio-video, în condițiile legislației în vigoare. Cadrele didactice pot solicita înregistrarea şedinţelor la întâlnirile cu părinţii, acolo unde se consideră că pot exista manifestări de  bullying la adresa lor”, conform propunerii PSD, consultată de Edupedu.ro.

Ce prevede art. 218 (4) din proiectul Legii învățământului preuniversitar

„Înregistrarea activității didactice poate fi făcută numai în conformitate cu actele normative emise de Ministerul Educației, cu excepția situațiilor în care înregistrarea activității didactice este dispusă în temeiul unor dispoziții legale sau al unor norme emise de ministerele cu rețea de învățământ proprie.

Nu se consideră înregistrare a activității didactice stocarea imaginilor audio-video de pe camerele de supraveghere din unitățile de învățământ unde este implementat un sistem de supraveghere audio-video, în condițiile legislației în vigoare.”

Vă recomandăm să citiți și:

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Simion explică modul în care va oferi românilor apartamente ieftine
Cine este șoferul care a ucis un copil de 9 ani pe Șos. Gării Cățelu....
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
„S-a umplut paharul”. Ungaria reacționează furios la acuzațiile Poloniei: „Mult timp am tolerat provocările”
Mutu și-a băgat soția la înaintare! Masculilor le-a stat ”ceasul” chiar în buza mării: și-a...
Actrița CELEBRĂ care a murit SUBIT la 32 de ani. Abia acum ies la iveală...
Accidentul din Pantelimon: Momentul în care șoferul vinovat fuge după ce a spulberat doi copii,...
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Până când pot depune pensionarii adeverințele de sporuri la Casa de Pensii! Daniel Baciu a...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Noi imagini cu Dacia Bigster. Noul SUV de la Dacia va decima concurența - GALERIE...
UE pregăteşte terenul pentru o posibilă revenire a lui Donald Trump la Casa Albă. Ce...
Cum au MIGRAT de fapt OAMENII ANTICI? Aceștia ar fi AJUNS până în...
Mașinile au interzis! Amenda este de 10.000 de lei. E lege în România
Cum să cureți rapid cuptorul cu microunde. Ingredientele costă mai puțin de 6 lei
Când începe Asia Express – Drumul Zeilor. Premiera sezonului 7 aduce patru ediții consecutive
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
Momentul în care cei doi frați au fost spulberați de o mașină în parcarea unui...
BANCUL ZILEI. - Bulă, de ce n-o săruţi pe tanti Mioara?
Ciocnirea orgoliilor! Cine a elaborat planurile militare pentru ofensiva din vara anului 1917?