Prima pagină » Sport » Nopți albe pentru Irina Deleanu! „Nu prea dorm noaptea. E mare stres!”

Nopți albe pentru Irina Deleanu! „Nu prea dorm noaptea. E mare stres!”

România va organiza în premieră în iulie Campionatul Mondial de Gimnastică Ritmică de Junioare, competiție la care s-au înscris  61 de țări și 1111 de sportive.

După 21 de ani la cârma Federației Române de Gimnastică Ritmică, Irina Deleanu și-a îndeplinit cel mai mare vis!

Între 7-9 iulie, la Cluj Napoca, va avea loc Campionatul Mondial de Junioare, competiție la care s-au înscris până acum 61 de țări și peste 1100 de sportive.

Nopți albe pentru Irina Deleanu

„Până acum am organizat etape de cupă mondială, un Grand Prix, dar faptul că putem organiza un campionat mondial, primul campionat mondial de gimnastică din România, pentru noi este o mare onoare”, a declarat Irina Deleanu, președinte Federația Română de Gimnastică Ritmică.

Fosta mare gimnastă recunoaște că organizarea competiției îi dă mari bătăi de cap: „Pregătirile sunt în toi, mărturisesc că nu prea dorm noaptea și că e mare stres. Este mare stres pentru că trebuie puse la punct foarte multe detalii, atât de ordin financiar pentru că de acolo pleacă totul, până la ultimul detaliu de tehnică, de costume, de ce culori folosim în sală”.

România merge la Cluj cu toată artileria grea, în frunte cu Amalia Lică, noua revelația din gimnastica ritmică: „Suntem extrem de bucuroși că avem o echipă puternică atât la nivel individual, le avem pe Amalia Lică și Elisa Garac, cât și la proba de ansamblu de junioare. Drumul spre marile performanțe va începe la Cluj pentru gimnastele care vor participa la acest campionat mondial și suntem foarte bucuroși că avem o echipă puternică. România va participa în formulă completă și vom accesa toate clasamentele campionatului mondial”.

Vrea un parteneriat cu o florărie

Irina Deleanu dezvăluie că a așteptat ani la rând rezultate la federația pe care o conduce: „La un moment dat îți faci un bilanț și îți spui merită oare tot timpul meu pe care evident nu îl mai acordăm familiei și copiilor? De 3 ani încoace am o bulă de oxigen, respir un pic și spun merită, chiar au meritat aceștia 20 de ani, să văd că se cântă Imnul României, să văd o gimnastă din România pe locul 1 cu medalia de aur de gât”.

Irina mai are o prioritate pe listă. Pentru că gimnastele sale se întorc pline de medalii de la toate competițiile la care participă, iar la aeroport sunt așteptate cu buchete de flori, ea vrea să semneze un contract cu o florărie: „Văd că Amalia Lică ne pregătește tot felul de surprize și va trebui să livrăm flori pe bandă rulantă”.

Foto:facebook/irinadeleanu

Daniel Georgescu este jurnalist în mediul online de cinci ani, dar a lucrat și în presa scrisa locala, fiind născut in apropiere de Bucuresti. S-a mutat în Capitală și a fost acceptat la Gândul, ... vezi toate articolele

Citește și