Dan Tudose, expert în energie, vorbește în emisiunea GÂNDUL GREEN despre bateriile de stocare a energiei electrice. Acesta precizează că în România avem multe lucruri de îmbunătățit, dar acum avem și soluții. Urmăriți aici, integral, emisiunea Gândul Green
Expertul în energie a fost întrebat când vom reuși să aducem tehnologia la acel nivel, în așa fel încât ziua când avem soare și producem energie electrică să putem să stocăm acea energie și s-o folosim spre exemplu noaptea sau în perioadele în care nu este soare.
Dan Tudose a confirmat că și astăzi putem face acest lucru, dar este scump.
„Cu siguranță este puțin mai scump să îți adaugi baterii față de să nu îți adaugi baterii. Astăzi, stocarea energiei are sens cu precădere în zonele care au întrerupere la alimentarea cu energie, să spunem periferiile orașelor sau infrastructură nedezvoltată suficient.
Multe locuințe construite la marginea rețelei și acolo cu siguranță are sens, pentru că sunt mai multe întreruperi sau când avem probleme și aceste întrerupi la alimentarea cu energie aduc companiilor probleme pentru că trebuie să comunice, au date sensibile.
Acestea sunt primele două scenarii care au sens, altfel sunt opționale. Bateriile, cu siguranță aduc un cost, cu siguranță, tehnologie a crescut. Avem astăzi 6000 de cicluri ale unei baterii încărcate și descărcate în fiecare zi. Asta înseamnă undeva între 10 și 15 ani durată de folosire.
Aceste baterii ne asigură că putem să funcționăm, să ne încălzim locuința, să comunicăm, să avem acces în ea, să putem supraveghea și să ne desfășurăm viața într-un mod aproximativ normal. în România nu avem atât de multă stocare de energie. Avem foarte multe lucruri de îmbunătățit, dar avem și soluții”, a spus Dan Tudose.