Un MIGRANT cu un trecut întunecat a intrat ilegal cu o barcă mică în Marea Britanie. Pretindea că are 17 ani. Realitatea „sângeroasă” e alta

Un MIGRANT cu un trecut întunecat a intrat ilegal cu o barcă mică în Marea Britanie. Pretindea că are 17 ani. Realitatea „sângeroasă” e alta
Un migrant cu un trecut întunecat a intrat ilegal cu o barcă mică în Marea Britanie / Sursă FOTO: Shutterstock
Publicat: 24/04/2023, 09:18

Un fost luptător Isis s-a strecurat în Marea Britanie cu o barcă mică peste Canalul Mânecii, dându-se drept un tânăr de 17 ani – deși avea 42 de ani. Bărbatul a pretins că este un minor neînsoțit.

Irakianul reprezintă o amenințare la adresa securității Marii Britanii din cauza faptului că a activat anterior în cadrul grupului terorist ISIS în țara sa de origine.

Un purtător de cuvânt al Ministerului britanic de Interne a descris cazul său ca fiind unul dintre cele mai „grave exemple” ale motivelor pentru care această țară trebuie să oprească trecerea solicitanților de azil din Franța.

Dezvăluirea vine în contextul în care premierul britanic, Rishi Sunak, a făcut o concesie celor 60 de parlamentari rebeli conservatori prin modificarea proiectului de lege privind migrația ilegală – considerat vital pentru promisiunea sa de a opri bărcile – pentru a include verificări obligatorii ale vârstei pentru cei care pretind că sunt copii.

Ministerul britanic al Justiției a transmis că teroristul a sosit în țară la sfârșitul anului 2021, traversând Canalul Mânecii într-o barcă mică și folosind acte de identitate false pe care le-a cumpărat online.

În pofida înfățișării sale specifice și a tatuajelor controversate de pe brațe și pe gât, el a depus o cerere de azil ca copil neînsoțit solicitant de azil și a fost plasat în grija autorităților locale din Londra.

După ce oficiali britanici i-au verificat amprentele digitale într-o bază de date europeană cu solicitanți de azil, adevărata sa identitate a fost descoperită și a fost arestat.

Ministerul britanic al Justiției a aflat că bărbatul a fost întâlnit pentru prima dată de forțele de securitate din SUA și Regatul Unit în Irak în 2006 și înregistrat ca terorist.

În prezent, el a fost eliberat condiționat pe cauțiune și se luptă în justiția britanică împotriva deportării sale într-un caz finanțat de Asistența Juridică, susținând că suferă de depresie care poate fi tratată numai în Marea Britanie și că deportarea sa în Irak ar încălca drepturile omului.

Sursa: Dailymail

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Vine decizie la mașinile pe benzina și motorină. Vor fi suprataxate
Stațiunea de vie pentru pensionari. Este locul ideal din România
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?