Prima pagină » Actualitate » Judecătorul Cristi Danileţ revine în magistratură după ce a CÂȘTIGAT al treilea proces cu CSM

Judecătorul Cristi Danileţ revine în magistratură după ce a CÂȘTIGAT al treilea proces cu CSM

Judecătorul Cristi Danileţ revine în magistratură după ce a CÂȘTIGAT al treilea proces cu CSM

Judecătorul Cristi Danileţ revine în magistratură după ce a câştigat, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al treilea proces împotriva Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) din România. El urmează să își reiaactivitatea la Tribunalul Cluj.

Anunțul a fost făcut de Cristi Danileţ și, în urma deciziei de luni, el va primi salariile restante din decembrie 2021, data când a fost suspendat din funcţie, până în prezent.

„Mulțumesc colegilor judecători și procurori care m-au susținut financiar în această perioadă cruntă”

„Azi am câștigat și cel de al treilea dosar făcut de către Inspecția Judiciară în care am fost sancționat de CSM cu excluderea din magistratură. S-a constatat de către curtea supremă că nu meritam excluderea, ci doar o reducere a salariului.

Am fost reprezentat de doamna avocat Nicoleta Popescu, din București. E a doua cauză în care mă reprezintă cu succes!

Am fost suspendat din funcție din data de 13 dec 2021 până azi, 24 aprilie 2023. Soluția de revenirea a mea în magistratură e definitivă.

Mulțumesc colegilor judecători și procurori care m-au susținut financiar în această perioadă cruntă pentru mine! Mulțumesc prietenilor din mediul fizic și urmăritorilor din online care mi-au fost alături cu ieșiri publice și cu suport moral – a contat enorm!”, a scris, luni, pe Facebook, Danileț.

Exclus din magistratură pe motiv că a desfăşurat activităţi politice prin două ONG-uri.

Anterior, Danileţ a câştigat alte două procese cu CSM, având acelaşi obiect – excluderea din magistratură.

Astfel, în luna februarie 2023, Instanţa supremă a anulat o decizie a CSM din mai 2022 prin care Danileţ a fost exclus din magistratură pe motiv că a desfăşurat activităţi politice prin două ONG-uri.

Concret, Danileţ a fost sancţionat pentru că ar fi făcut parte din două organizaţii neguvernamentale, care au difuzat comunicate critice la adresa Guvernului.

Cristi Danileţ a mai fost exclus din magistratură de CSM în decembrie 2021 pentru manifestări pe care le-ar fi avut pe mai multe reţele de socializare. Este vorba de două postări pe reţeaua de socializare TikTok, despre care Danileţ susţine că nu au legătură cu justiţia, ci se referă la viaţa privată.

Şi în acest caz, Danileţ a contestat decizia CSM în instanţă, având câştig de cauză, scrie Agerpres.

Membrii CSM care l-au exclus pe Danileţ din magistratură şi-au terminat între timp mandatul, iar şeful Inspecţiei Judiciare, instituţia care a întocmit rapoartele de sancţionare, de asemenea a ieşit din sistem.

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și ... vezi toate articolele

Citește și