După mai bine de 30 de ani, instanțele nu se înțeleg cine are COMPETENȚA să judece dosarul privind certificatul de revoluţionar al lui Ion Iliescu

După mai bine de 30 de ani, instanțele nu se înțeleg cine are COMPETENȚA să judece dosarul privind certificatul de revoluţionar al lui Ion Iliescu
Ion Iliescu | Foto - Mediafax
Publicat: 25/04/2023, 13:56

Curtea de Apel București a decis, luni, că nu are competența să judece dosarul în care Secretariatul de Stat pentru Revoluționari solicită anularea și retragerea titlului de luptător pentru victoria Revoluției din 1989 acordat fostului președinte Ion Iliescu. Cum anterior și Tribunalul București își declinase competența în acest caz, Înalta Curte de Casație și Justiție va trebui să decidă ce instanță va soluționa dosarul.

Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989 i-a retras lui Ion Iliescu, pe data de 31 mai 2022, titlul de „Luptător remarcat prin fapte deosebite” la Revoluția din 1989.

„Având în vedere faptul că în perioada 1971 a deținut funcția de secretar al Comitetului Central al PCR coroborat cu funcția de conducere deținută la UTC al PCR, Comisia constată că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 341/2004 modificată prin Legea nr. 242/2021 pentru a deține calitatea LRM conform textului de lege: „De prevederile prezentei legi nu beneficiază persoanele care sînt dovedite că în perioada 1945-1989 au deținut cel puțin o demnitate sau o funcție de conducere în cadrul organelor de conducere la nivel local, regional sau național ale Partidului Comunist Român”, motiv pentru care în unanimitate, decide demararea procedurii administrative de anulare a certificatului LRM”, se arată în documentul citat, conform Agerpres.

Acum, Curtea de Apel Bucureşti a decis că nu are competenţa să judece dosarul în care Secretariatul de Stat pentru Revoluţionari solicită anularea şi retragerea titlului de luptător pentru victoria Revoluţiei din 1989 acordat fostului preşedinte Ion Iliescu.

Totodată, și Tribunalul Bucureşti îşi declinase competenţa în acest caz, acum, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va trebui să decidă ce instanţă va trebui să soluţioneze dosarul, relatează Agerpres.

„Admite excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti Secţia a-VIII a de Contencios Administrativ şi Fiscal. Declină cauza în favoarea Tribunalului Bucureşti – Secţia a-II a de Contencios Administrativ şi Fiscal. Constată ivit conflictul negativ de competenţă. Înaintează cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă”, a decis luni Curtea de Apel Bucureşti.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti intră în contradicţie cu hotărârea unui magistrat de la Tribunalul Bucureşti, care a stabilit, în luna februarie, că instanţa competentă în acest caz este CAB.

„Conform art. 8 alin 7 din Legea numărul 341/2004, ‘contestaţiile împotriva actelor administrative de respingere a cererilor pentru acordarea calităţilor prevăzute de prezenta alege şi obţinerea certificatului, precum şi împotriva actelor administrative privind anularea certificatului în condiţiile legii se soluţionează în instanţa de contencios administrativ, conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu respectarea competenţei prevăzute la art. 25’. În cauză, în raport de criteriul poziţionării autorităţii publice pârâte, în sistemul administraţiei publice şi de obiectul principal al acţiunii în contencios, anularea actelor administrative privind anularea Certificatului de Luptător pentru Revoluţia din Decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant şi retragerea titlului conferit conform Decretului nr.1053/2019, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Curţii de Apel Bucureşti”, se arăta în decizia judecătoarei Alina Mihaela Ferenţ de la Tribunalul Bucureşti.

De asemenea, Ion Iliescu nu a venit la proces şi nici nu a fost reprezentat de vreun avocat, potrivit G4media.

De ce i-a fost retras certificatul de revoluționar

Comisia în unanimitate a constatat că Ion Iliescu a făcut următoarele lucruri:

– A intrat în Uniunea Tineretului Comunist în anul 1944A intrat în Partidul Comunist Român în anul 1953;

– A avansat în carieră devenind secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist din 1956 și membru al Comitetului Central al PCR;

La 19 august 1956 a fost ales președinte al Comitetului de organizare a Asociațiilor Studențești, apoi al Consiliului (martie 1957)A devenit șef de secție al CC al PCR ( 1965), prim-secretar al CC al UTC.

La un moment dat a ocupat funcția de șef al departamentului de propagandă al Comitetului Central al PCR.A servit mai apoi ca ministru pentru probleme legate de tineret între 1967 și 1971, după care, timp de 6 luni a fost secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român.

Între anii 1971-1974 a îndeplinit funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș și din anii 1974-1979 a îndeplinit funcția de președinte al Consiliului Județean Iași.

Amyra Garey
Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Pericolul ascuns din frizerie. Multe persoane s-au îmbolnăvit
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?