La începutul ședinței de Guvern de miercuri, 26 aprilie, premierul Nicolae Ciucă a revenit cu o serie de declarații pe marginea măsurilor care vor fi luate pentru atenuarea cheltuielilor bugetare.
Astfel, primul-ministru a declarat că, prin ordonanța de urgență pregătită de Executiv, „nu facem altceva decât să reducem și să amânăm acele cheltuieli care nu sunt absolut necesare”.
„O clarificare a aspectelor firești legate de acele discuții privind cheltuielile publice…”, și-a început discursul premierul.
Nicolae Ciucă a vorbit „cu toată responsabilitatea, așa cum am făcut-o și anul trecut, când am avut de gestionat un an foarte greu”.
„Nu facem altceva decât să luăm acele măsuri ca să asigurăm stabilitatea bugetară și să ne asigurăm că avem banii necesari pentru îndeplinirea obiectivelor conform programului de guvernare”, a declarat premierul.
„Prin aceste măsuri nu facem altceva decât să reducem și să amânăm acele cheltuieli care nu sunt absolut necesare” – Nicolae Ciucă
În context, premierul a arătat că sunt domenii, respectiv bunuri și servicii, autoturisme, mobilier și alte cheltuieli, care trebuie foarte bine gestionate. Pe lista reducerilor nu se vor regăsi serviciile medicale, de educație și veniturile salariaților, a dat asigurări premierul.
„Asta doresc să fie foarte clar înțeles de către toată lumea. Avem nevoie de acest echilibru și în anul 2023 pentru că, așa cum am menționat, cifrele pe care le avem astăzi pe masă, legat de anul 2022, ne demonstrează că au fost măsuri care ne-au asigurat creștere economică, stabilitate, au făcut ca România să fie cea mai stabilă țară din regiune și ne creează perspectivele pentru a avea încredere că în continuare putem să mizăm pe creștere economică și să asigurăm îndeplinirea obiectivelor din programul de guvernare”, a conchis Nicolae Ciucă.
Pe de altă parte, potrivit poziției PSD, abordarea corectă pe zona de impozitare ar fi una pe praguri, adică suprataxarea veniturilor de peste 25.000 de lei, inclusiv cele obținute din cumul salariu la stat și pensie.
Și liderul PSD a transmis că în coaliția de guvernare nu s-a discutat nimic despre înghețarea salariilor bugetarilor.