Tragedie fără margini într-o grădiniță din Satu Mare. Un copil de 3 ani a MURIT după ce i s-a făcut rău

Tragedie fără margini într-o grădiniță din Satu Mare. Un copil de 3 ani a MURIT după ce i s-a făcut rău
Sursa FOTO: ambulantaiasi.ro
Publicat: 27/04/2023, 08:14

Un copil în vârstă de 3 ani din Agriș, Satu Mare, a murit la grădiniță după ce a început să se simtă rău și ulterior a început să aibă stări vomitive.

Speriată, educatoarea a sunat mama copilului să vină să-l ia acasă pe micuț, dar când aceasta a ajuns la grădiniță, copilul era deja inconștient și din păcate nu a mai putut fi salvat, chiar dacă au fost făcute manevre de resuscitare.

Echipajul SMURD a încercat să-l aducă la viață pe copil și l-a resuscitat timp de 50 de minute, dar copilul nu a mai putut fi salvat.

La momentul evenimentului tragic, la grădiniță se aflau aproximativ 20 de copii, iar educatoarea și o asistentă aveau studii în domeniu. Cu toate acestea, băiețelul nu a mai putut fi salvat.

Potrivit poliției, nu există suspiciuni cu privire la eveniment, iar investigațiile continuă pentru a se stabili cu exactitate circumstanțele care au dus la moartea copilului.

Familia copilului decedat mai are trei copii, cel mai mare dintre ei având 20 de ani.

Sursa: Antena 3

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Statul îți IA BANII. Românii n-au dreptul la ei, deși i-au câștigat corect. Nu poți...
Calendarul pensiilor în luna decembrie. Când vin banii. Schimbare anunțată de Ministerul Muncii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar