A pus stăpânire pe toate MEDALIILE de aur! Care e noua activitate în cadrul Federației Române de Gimnastică

Publicat: 03/05/2023, 13:30

Gimnastica pentru toți este sportul care poate fi practicat de la câțiva ani până la 70. Sofia are 9 ani, iar împreună cu echipa din care face parte a câștigat toate concursurile la care a participat până acum.

Gym for All este o activitate nouă în cadrul Federației Române de Gimnastică. Cea care se ocupă de această ramură în România este Andreea Petcu, fostă sportivă și arbitru internațional de Gym for All și gimnastică acrobatică.

„Gym for All este o disciplină pe care o poate practica oricine, inclusiv persoane trecute de 70 de ani”, a declarat Andreea Petcu, antrenor federal Gym for All și gimnastică acrobatică.

A pus stăpânire pe toate medaliile de aur

La concursul național de Gym for All de la Constanța și-au dat întâlnire cele mai simpatice gimnaste. De la cele mai mici, de 5 ani, până la cele de vârsta adolescenței, fetele s-au întrecut în exerciții spectaculoase.

Sofia are 9 ani, este în clasa a 4 a și face Gym for All de doi ani. „Am participat la peste 10 concursuri. Mereu am luat locul 1. Eu și colegele mele suntem expresive, bune și ne place ceea ce facem”, a spus Sofia Maria Stoica, sportivă la Club AS Domilin.

Sportivele care participă la concursurile de Gym for All sunt costumate, coafate și aranjate superb. De toate aceste detalii se ocupă antrenoarele. „Am cinci ani și doamna Alexandra, profesoara m-a aranjat așa frumos. Am acasă 14 costume”, a explicat Alexandra Duiculescu, sportivă la club Honey Bears.

La doar șase ani Eva Bălan nu are nicio emoție la concursurile la care merge: „Fac gimnastică de un an și jumătate. Doamnele profesoare ne învață să facem roata, flick-uri și Danilova”.

Iulia a practicat gimnastica aerobică de performanță, iar acum pregătește 130 de copii. „Cu cei mici este un pic mai dificil până începi să îi organizezi, până învață planurile de antrenament și cum să se mobilizeze”, a afirmat Iulia Andreea Marcu, antrenoarea club Honey Bears.

Ce este Gym for All?

Gimnastica este fundamentul tuturor sporturilor și o activitate care poate fi practicată de toată lumea, tineri și seniori, mari și mici, inclusiv de persoanele cu nevoi speciale.

În ultimii ani, la nivelul Federației Internaționale de Gimnastică este promovată Gimnastica pentru Toți. Aceasta se practică în grupuri, indiferent de sex sau vârstă. Scopul său este de a promova sănătatea. Cele patru principii din programul Gym for All sunt: distracție, fitness, fundamente și prietenie. „Grupurile care concurează le departajăm după mărimea grupului. Avem grupuri de 2-5, 6-10, 11-24, 25-50 și peste 50 de persoane. Un exercițiu la Gym for All poate dura maxim 5 minute”, a completat Andreea Petcu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...