Naționala feminină de VOLEI își știe adversarele de la Europene

Publicat: 04/05/2023, 14:00

Cele mai mici voleibaliste tricolore, U17, au șanse reale de calificare la Campionatele Mondiale.

Naționala feminină de volei Under 17 a României și-a aflat adversarele din grupa turneului final, care va avea loc în perioada 11-22 iulie 2023.

Conform tragerii la sorți, de CEV, România a fost repartizată în Grupa a II-a, care va avea loc în Ungaria, la Békéscsaba. Alături de echipa gazdă, în grupă mai sunt Turcia, Belgia, Slovenia, Germania, Franța și Grecia.

Naționala feminină de volei își știe adversarele de la Europene

Din grupa I, care se va juca în Serbia, în localitatea Vrnjačka Banja, fac parte Serbia, Italia, Croația, Bulgaria, Olanda, Polonia, Estonia, Georgia.

Formatul este unul nou, cu două grupe de opt echipe. Se vor juca 7 meciuri în serii, „fiecare cu fiecare”, primele două clasate calificându-se în semifinale și locurile 3 și 4 jucând în semifinalele pentru locurile 5-8 în clasamentul final. Este o competiție cu o miză specială, pentru că primele 6 clasate de la Europene merg și la Campionatul Mondial.

De altfel, România, care a fost prezentă la toate cele trei ediții precedente ale Campionatului European pentru această categorie de vârstă – sub 17 ani – organizate până acum (2018, 2020, 2022), s-a calificat de două ori la Mondiale, ocupând locul 5 la întrecerea continentală. S-a reușit această performanță la edițiile din anii 2018 și 2020. În 2022, tinerele noastre tricolore au ocupat poziția a 13-a în clasamentul final.

Pentru a se califica la turneul final al Campionatului European de volei feminin, jucătoarele antrenate de Adrian Radu și de Adrian Negrei au terminat neînvinse grupa preliminară organizată în Georgia. Acolo, au întrecut cu 3-0 Austria, cu 3-1 de Georgia și tot cu 3-1 de Israel.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Ultima romanță din Bucureştiul boem. Românii încă plâng în hohote când o ascultă. Video
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?