EXCLUSIV | ”Discretul” primar din Corbeanca, reținut de DNA, aroganță maximă: ”Umblă cu mașina cu girofar prin comună!”

EXCLUSIV | ”Discretul” primar din Corbeanca, reținut de DNA, aroganță maximă: ”Umblă cu mașina cu girofar prin comună!”
Publicat: 06/05/2023, 08:00

Valeriu Anton, primarul din Corbeanca, a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), după perchezițiile desfășurate atât la sediul Primăriei, cât și la locuința sa. În același dosar referitor la o ”schemă a retrocedărilor de terenuri” a fost reținut și nepotul primarului, Ilie Robert Mihăilă, administrator și asociat unic al firmei VALICOMPRODEXIM din Corbeanca. Ulterior, Tribunalul București a decis ca primarul și nepotul său să fie cercetați în stare de libertate.

”Primar cu repetiție” – a câștigat Primăria Corbeanca în anul 2008 -, Valeriu Anton este acuzat, împreună cu nepotul său, de mai multe fapte de luare de mită, dar și de spălare a banilor, cea mai mare sumă deja încasată de către edilul din Corbeanca fiind de 1,4 milioane de euro”, potrivit surselor Gândul. (Toate informațiile AICI)

Prin ”schema retrocedărilor”, au mai dezvăluit sursele Gândul, ”terenurile ar fi fost supraevaluate, unele dintre ele fiind situate în pădurea Buftea”.

Soția primarului din Corbeanca, agent de vânzări la firma nepotului lui Valeriu Anton

Primarul Valeriu Anton și-a construit de-a lungul anilor imaginea unui personaj  foarte ”discret”, la o prima vedere, numai că totul ar fi o ”perdea de fum” destinată a întreține aparențele.

  • Din ultima sa declarație de avere reiese că deține 6 terenuri – cinci terenuri intravilane în Corbeanca și unul extravilan în Buftea -, o casă de 284 de metri pătrați și poate fi considerat un adevărat ”campion” la capitolul ”împrumuturi” – detalii surprinzătoare AICI.
  • Din aceeași declarație de avere – depusă în luna iunie a anului 2022 – mai rezultă că primarul din Corbeanca înregistrează venituri din funcția de edil (87.526 RON) și este asociat, cu 50%, la firma SC DVS FRIGOS SRL.

Soția primarului din Corbeanca, Elena Anton, este agent de vânzări la firma VALICOMPRODEXIM Corbeanca – deținută de ”nepotul intermediar al șpăgilor”, Robert Ilie Mihăilă -, din declarația de avere a primarului rezultând că ea a încasat, în 2021, 34.178 RON.

Extras din declarația de avere (2022) a primarului din Corbeanca

În pofida ”discreției” de care dă dovadă atunci când este vorba despre segmentul financiar al vieții sale, primarul din Corbeanca ar umbla, totuși, cu orgoliul la purtător, dorind să arate locuitorilor că experiența acumulată în funcția de primar îi permite și aroganțe.

”Primarul Anton se crede intangibil, după atâția ani, motiv pentru care circulă prin comună cu o mașină prevăzută cu girofar, ca să arate tuturor cine-i șeful”, afirmă sursele Gândul.

Valentin Ștefan, un alt personaj-cheie scenariu?

Sursele Gândul dezvăluie că în această ”schemă a retrocedărilor” ar avea un rol esențial și Valentin Ștefan, cel care în anul 2017, fiind administrator public în cadrul Primăriei Corbeanca, a fost împuternicit ”să semneze, în numele și pe seama Consiliului Local Corbeanca, Actul Constitutiv și Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport București-Ilfov”.

Extras din Hotărârea Consiliului Local al Comunei Corbeanca – 19.07.2017

”Valentin Ștefan este uns cu toate alifiile și face toate combinațiile, el fiind cel care știe tot ce mișcă în ceea ce privește terenurile, exproprierile, tot ceea ce se află în culisele noului inel A0”, au transmis sursele Gândul, în exclusivitate.

”A pus restricții de circulație peste tot, betonierele altor firme sunt oprite de Poliția Locală”

Firma VALICOMPRODEXIM din Corbeanca, deținută de Robert Ilie Mihăilă, nepotul primarului Anton, are ca obiect de activitate producerea betonului, iar sursele Gândul spun că totul pornește chiar de aici, acesta fiind ”epicentrul” unei afaceri de proporții.

Sursa – termene.ro

Firma a fost înființată în anul 1994, pe data de 7 martie, având – în anul 2021 – un număr de 49 de angajați și o cifră de afaceri, în același an, de 26.352.350 de lei.

În ultimii ani, după cum se poate observa, cifra de afaceri a firmei care bifează 29 de ani de activitate susținută s-a aflat într-o creștere constantă și chiar ”abruptă” începând cu anul 2018.

Sursa – termene.ro

Cum activitatea acestei firme deținute de nepotul primarului din Corbeanca este producerea betonului, sursele Gândul dezvăluie că, de-a lungul timpului, ar fi fost pusă la cale o ”metodă” prin care betonierele concurenței să fie ”blocate”, rezultatul fiind un ”monopol” care ar primi sprijin și din partea Poliției Locale.

”Primarul din Corbeanca a pus indicatoare cu restricție de tonaj peste tot și, dacă apare pe aici o betonieră de la alții (n.red. – firme concurente), o oprește Poliția Locală, șoferul este amendat și trimis de unde a venit”,  spun sursele Gândul.

Aceleași surse declară că firma VALICOMPRODEXIM ar fi fost fondată tot de primarul Valeriu Anton.

”Firma VALICOMPRODEXIM, care produce beton, a fost fondată tot de primarul de azi din Corbeanca, Anton. Numai că acesta și-a cesionat acțiunile, la un moment dat, toate ajungând la Ilie Robert Mihăilă, nepotul său, în prezent acționar unic al firmei. Mihăilă este, de altfel, și administratorul firmei VALICOMPRODEXIM”, spun sursele Gândul.

Sursa – termene.ro

Dacă vrei autorizație de construire, trebuie să cumperi beton de la firma pe care o deține nepotul primarului”

Nepotul primarului din Corbeanca, reținut și el de procurorii DNA în dosarul legat de ”schema retrocedărilor”, mai este asociat/administrator/reprezentant asociat persoană juridică și la alte patru firme.

  • ROBERT EXIMPROD SRL
  • MAN CONSTRUCT & CO SRL
  • VALIPET TRADING SRL
  • VBT BEST SERVIXE SRL
Sursa – termene.ro

Această ”afacere cu beton” în care ar fi implicați primarul din Corbeanca și nepotul său ar fi atât de bine pusă la punct încât dacă dorești să îți construiești o casă în zonă ești condiționat de achiziționarea betonului necesar de la firma nepotului primarului.

”Toate casele din Corbeanca sunt construite cu beton de la firma VALICOMPRODEXIM deținută de Robert Ilie Mihăilă, nepotul primarului Valeriu Anton. S-a ajuns în faza în care, dacă vrei autorizație de construire, trebuie să cumperi neapărat beton de la firma pe care o deține nepotul primarului”, avertizează sursele Gândul.

Sursa – termene.ro

Primarul din Corbeanca și ”afacerea cu beton”, o telenovelă care durează de mai mulți ani

În jurul lui Valeriu Anton, primarul din Corbeanca, au existat destule controverse în ultimii ani.

În anul 2016, spre exemplu, atunci când Valeriu Anton a candidat pentru un alt mandat de primar al comunei Corbeanca, mulți locuitori au fost nemulțumiți de activitatea prestată de acesta în timpului mandatului care urma să se încheie.

  • Valeriu Anton a fost acuzat că a asfaltat şi reasfaltat toate străzile din comună de mai multe ori, ceea ce a avut ca rezultat mizerie şi zgomot.
  • Primarul ar fi cheltuit banii comunității pe reabilitarea repetată a unor porțiuni de drum.
  • Altă acuzație de la vremea respectivă – atenție! – a fost aceea că primarul Anton ar fi instituit un monopol asupra afacerilor cu beton din comună.

La momentul respectiv s-a spus ceea ce sursele Gândul transmit și astăzi – semn că nu s-a schimbat nimic, iar afacerea cu beton funcționează –, respectiv că, pentru orice construcție, betonierele care veneau din afara comunei erau obligate să plătească o taxă specială, în timp ce betonierele din comună nu erau supuse acestei taxe, toate aparținând unei firme ”de casă”.

Potrivit informațiilor de la acea vreme, primarul Valeriu Anton a fost acuzat că a deturnat fonduri publice către firma sa de beton, controlată prin interpuși. Primarul s-ar fi folosit de influența pe care, ca edil, o avea în Primăria Corbeanca, astfel că ar fi fost organizate licitații publice în folosul indirect al firmei controlate prin interpuși.

Valeriu Anton a mai fost acuzat, în anul 2026, și că ar fi reușit să convingă unii consilieri locali să includă în bugetul local lucrări inutile, fiind vorba despre obținerea unor profituri ilegale pentru firma controlată prin interpuși, în detrimentul comunei Corbeanca.

Primarul plin de datorii, ”campion” la împrumuturi

Primarul din Corbeanca a contractat un credit de la FIRST BANK (287.369 euro), în anul 2008, credit care este scadent în anul 2029.

Dar, surprinzător – dacă ținem seama de veniturile declarate în declarația de avere din anul 2022 -, Valeriu Anton a fost și împrumutat de trei persoane – în anii 2008 și 2009 – cu 525.000 euro (scadent în 2023), 30.000 euro (scadent în 2023), 366.000 euro (scadent în 2024) și 185.000 euro (împrumut care a fost scadent în anul 2022).

După cum se poate observa, Valeriu Anton este un primar plin de datorii.

Extras din declarația de avere (2022) a primarului din Corbeanca

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Ministerul Finanțelor confirmă HAOSUL de la ONJN: ”Încălcări grave ale normelor legale” / Expert în gambling: ”Sat fără câini, balamuc!”

EXCLUSIV | Av. Radu Dinulescu demontează încă o ”victorie” anunțată de Nicușor Dan: ”De ce insistă să lucreze în baza unui PUG nelegal?”

Cutremur în USR după dezvăluirile GÂNDUL | Viceprimarul Tomescu demisionează după ce ”protejata” lui Vlad Voiculescu a fost numită director ASSMB

EXCLUSIV | Omul de afaceri Horia Simu, achitat de ÎCCJ, după 6 ani, în al doilea dosar ”ANRP”. Avocat: ”Alte persoane au fost artizanii infracțiunii”

EXCLUSIV | Inculpații din dosarul DNA ”Aeroport Băneasa”, ACHITAȚI de CAB. Avocat: ”12 ani de cercetări, uzură uriașă pentru psihicul inculpaților”

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Bianca Drăgușanu s-a afișat deja cu un alt bărbat. Cine este cel alături de care...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Bate sau nu Jador femeile?! Adevărul spus de manelist la "40 de intrebari cu Denise...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?