George Cușa a murit la vârsta de 97 de ani. A fost deținut politic, după o condamnare de 21 de ani, și a reușit să supraviețuiască experimentului de tortură de la Pitești.
„Îmi doream ca tata să fie nemuritor… Când îi spuneam asta, zâmbea cu blândețe și-mi povestea multe… Acum este nemuritor în ceruri, lângă mama și Adela, lângă Eugen Ștefănescu, de care l-a legat o prietenie fantastică, și lângă toți ai noștri și ai lui.
Este nemuritor în inimile noastre și ale tuturor celor care l-au iubit, prețuit și respectat. Inima lui, atât de încercată – de durere, de entuziasm și de iubire de oameni, deopotrivă – nu a mai putut duce atâția ani și atâtea amintiri, cum ne-a spus până în ultima clipă, parcă scuzându-se că va trebui să ne părăsească și să ne îndurereze.
Dumnezeu să te odihnească, Tată, că de iertat nu are ce ierta, așa cum mi-a spus azi-dimineață o persoană la fel de măreață ca tine! RIP, GEORGE CUȘA, 97 de ani”, a scris, pe Facebook, fiica lui George Cușa, Corina Cușa.
George Cuşa s-a născut pe 22 februarie 1926. A absolvit Facultatea de Filosofie din Bucureşti. A fost, vreme de 14 ani, deţinut politic. A fost arestat în septembrie 1948, prima dată la Piteşti, unde erau repartizaţi studenţii, apoi la Gherla iar la rând a urmat Aiudul. Celula înseamna un 2 m pe 3 m, locul unde erau „cazaţi” el şi cu alţi șapte studenţi.Condamnat prima oară la 4 ani de înschisoare, a fost apoi eliberat cu domiciliul forţat, apoi încarcerat din nou cu o pedeapsa de 21 de ani de temniţă. Poate cea mai mare tragedie a omului George Cuşa a fost mormântul copilului pierdut, în timp ce se afla în închisoare.
Experimentul Piteşti a reprezentat un experiment de reeducare ce consta în distrugerea psihică a individului. Această „operațiune” a început în 1949, la închisoarea de la Pitești. Securitatea a pus la cale un plan pentru lichidarea rezistenței morale a deținuților politici, după modelul lui Anton Makarenko.
Acest plan presupunea reeducarea tuturor opozanților politici în spiritul comunist, prin ștergerea vechii identități a fiecăruia și înlocuirea ei cu una nouă, tipic bolșevică. Deținutul nu trebuia să se „vindece” după eliberare, urmând a-și însuși un comportament comunist. Planul va fi posibil doar cu ajutorul torturii neîntrerupte și a sistemului torționar, când cel ce tortura stătea în aceeași celulă cu victima, până la îndeplinirea obiectivului propus. Suferința continuă făcea ca deținutul să își piardă personalitatea și demnitatea umană, ajungând la slăbiciune interioară, fapt ce favoriza implementarea în psihicul deținutului a unei conştiinţe sociale tipic comunistă. Astfel, tortura deţinuţilor era un mijloc, și nu un scop, conform historia.ro.