Puțină lume știe că Marcel Pavel a cochetat și cu boxul. A participat chiar și la un meci oficial. „Cariera” lui a luat sfârșit, însă, când a aflat mama lui că s-a apucat de acest sport.
Artistul a rememorat, în cadrul podcastului ALTCEVA, moderat de Adrian Artene, un episod din adolescența sa când a participat la un meci de box, iar mama lui a venit în ring și l-a bătut cu făcălețul, atât pe el, cât și pe adversarul lui.
„Boxam de vreo trei ani, dar pe ascuns. Mama, până la urmă, s-a prins. Eu, făcând violoncel, nu aveam voie să lovesc cu brațele. Îmi răneam mâinile și nu puteam să mai cânt. Dânsa nu știa unde lipsesc eu.
Trebuia să dau examen la Liceul de Muzică. Înainte cu trei zile, eu aveam meci – primul meu meci oficial – pe stadion, vara, în iunie.
Erau câteva mii de oameni și noi eram în deschidere, iar apoi urmau greii. Îl aveam pe maestrul Panaitescu, Dumnezeu să-l ierte, pe domnul Aurel Simion și pe domnul Vlad. Toți îmi erau antrenori și erau în colțul meu. Eu eram important. Aveam două kilograme, cu tot cu mănuși. M-am bătut cu unul mai înalt decât mine, avea aceeași greutate, și era și mai slab. L-am și bătut, de altfel.
În a treia repriză, cine intră pe ring? Mama mea cu un mare făcăleț. Ne-a luat la bătaie pe toți. Și pe mine, și pe adversarul meu. S-a dus și la antrenorul meu. A fost un râs general. Nu am mai apărut apoi, trei zile pe stradă. (…) Am fost un mare talent și am devenit o mare speranță”, a povestit, amuzat, Marcel Pavel, în podcastul lui Adrian Artene.
Marcel Pavel s-a născut pe 4 decembrie 1959 în satul Independența, județul Galați, dar a crescut și copilărit la Câmpulung Muscel, unde familia lui s-a mutat pe când avea doar 3 ani.
A început studiile muzicale la şase ani, în clasa a IV-a, înscriindu-se Scoala de Muzică şi Arte Plastice din Câmpulung Muscel la violoncel şi pian. A urmat Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Piteşti, studiind în paralel în particular percuţia, iubind foarte mult rock-ul. Este absolvent al Universității Naționale de Muzică București – secția Canto clasic.
Artistul face parte dintr-o familie de muzicieni, tatăl fiind violonist – o parte din educația muzicală primind-o de la acesta. Frații săi sunt, de asemenea, instrumentiști, Micky Pavel – saxofon, claviaturi, solo voce, Gigi Pavel – stabilit în Germania, saxofonist profesionist, Gina Pavel – pianistă și solistă vocală. Bunicul său a fost cunoscutul rapsod popular Ion Taraș.
În urma experienţei căpătate de-a lungul acestor ani, în vara lui 2000 a devenit un artist cunoscut la nivel national lansându-se cu melodia „Frumoasa Mea” compusă de Ovidiu Komornik. A lansat până în prezent sapte albume. Albumul „Frumoasa Mea” a fost vândut în 250.000 de exemplare și a obținut Discul de Platină.
A colaborat cu numeroase personalităţi din show-biz-ul românesc şi internaţional.
În 2002 a câștigat selecția națională pentru Eurovision 2002 alături de Monica Anghel cu piesa „Tell me why”. În finală s-au clasat pe locul nouă, cea mai bună poziție a României în concurs de până atunci.
Urmărește podcastul integral cu Marcel Pavel doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.
Vă recomandăm să citiți și: