Jobul plătit cu 36.500 de EURO pe lună. Unde poți câștiga acest salariu și ce trebuie să faci, de fapt

Jobul plătit cu 36.500 de EURO pe lună. Unde poți câștiga acest salariu și ce trebuie să faci, de fapt
Publicat: 08/05/2023, 15:38
Actualizat: 08/05/2023, 17:12

O organizație britanică de protecție a vieții sălbatice caută acum un nou angajat pe una dintre cele mai îndepărtate insule din lume. Persoana care va fi selecționată pentru job va câștiga 36.500 de euro, însă va trebui să fie conștientă că va lucra la mii de kilometri distanță de civilizație.

Pe Insula Gough nu există așezări locuite în mod continuu, doar un grup de cercetare menține în prezent un mic avanpost aici. Și exact acolo este disponibil acum un loc de muncă, relatează heute.at. Insula este parte a teritoriului britanic de peste mări Sfânta Elena, Ascension și Tristan da Cunha, se află în mijlocul Atlanticului de Sud. Între aceasta și Capul Bunei Speranțe din Africa de Sud se întind aproximativ 2.600 de kilometri de mare. Este aproape la fel de departe până la Jamestown, principalul oraș al teritoriului de peste mări. Până în America de Sud, mai trebuie să adăugați încă 900 de kilometri.

Bineînțeles, acolo nu există aeroport, motiv pentru care candidații trebuie să se priceapă și la mare. Călătoria cu vaporul durează o săptămână întreagă. Dar apoi veți avea parte de o natură sălbatică, neatinsă – și de aproximativ 8 milioane de păsări.

Doar cei mai rezistenți reușesc să păstreze jobul

Tocmai pentru acestea din urmă, Societatea Regală pentru Protecția Păsărilor (RSPB) caută acum un observator pentru a întări echipa de la fața locului. În fișa postului se precizează clar că se caută doar candidați rezistenți, care pot face față vremii de acolo.

Două dintre britanicele care lucrează acolo, Rebekah și Lucy. Ele au declarat pentru BBC la ce să se aștepte: “Ca britanice, credeam că suntem obișnuite cu ploaia. Dar acolo plouă foarte mult”. La acestea se adaugă și vânturile puternice. “Ne aflăm la o zonă de vânturi puternice de vest aproape tot timpul anului pe o mică stâncă în mijlocul Atlanticului de Sud. Așa că avem parte de vreme destul de extremă”.

Dacă doriți să vă alăturați echipei sale ca “ofițer de teren”, trebuie să fiți capabili să o suportați și să petreceți zile lungi în locurile de cuibărit ale păsărilor sălbatice.

Pe insulă nu există mâncare proaspătă

Și mai este un lucru care se pare că este subestimat de mulți: nu există mâncare proaspătă pe insulă.

“Acesta a fost unul dintre lucrurile pe care ne-au impresionat de nenumărate ori – pentru mulți oameni, lipsa de mâncare și lipsa de alimente proaspete este crucială. Ceea ce ajunge pe insulă o dată pe an este ambalat, conservat sau congelat. Mi-e dor de morcovii crocanți sau chiar de o mușcătură consistentă dintr-un măr. Doar ceva crocant – în afară de asta, nu-mi lipsesc prea multe”, spune Lucy.

Organizația britanică dorește o persoană cu o diplomă științifică relevantă sau cu experiență în lucrul cu păsările sălbatice.

Pentru acest loc de muncă, cu durată determinată de 15 luni, nu există aproape nicio posibilitate de a pleca pur și simplu între timp. Vă așteaptă un salariu de 25.723 până la 27.614 lire sterline pe an (inclusiv 26 de zile de concediu). Aceasta înseamnă că pentru întreaga misiune pe una dintre cele mai singuratice insule din lume se plătește echivalentul a 36.482,16 euro. O afacere deloc rea, având în vedere că este posibil ca cheltuielile proprii să fie aproape de zero în această perioadă. Mai puteți aplica până în luna mai AICI.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Celulele stem crescute în spațiu au un avantaj surpriză