Legile educației ajung la vot final în Camera Deputaților. Rapoartele proiectelor pentru învățământ preuniversitar și universitar au fost publicate

Legile educației ajung la vot final în Camera Deputaților. Rapoartele proiectelor pentru învățământ preuniversitar și universitar au fost publicate
Publicat: 09/05/2023, 20:06
Actualizat: 09/05/2023, 20:09

Proiectele legilor educației au fost introduse pe ordinea de zi a ședinței de plen a Camerei Deputaților de miercuri, discuțiile urmând să înceapă la ora 10.00. Rapoartele pentru proiectul legii învățământului preuniversitar și cel al legii învățământului universitar au apărut pe site-ul Camerei, după un parcurs anevoios, criticat și controversat. Senatorul Ștefan Pălărie, membru în Comisia pentru învățământ, a explicat pentru Gândul ce se mai poate face în privința amendamentelor respinse în comisii. 

Comisia pentru învăţământ din Camera Deputaţilor a început pe 21 aprilie dezbaterile asupra celor aproape 1.000 de amendamente depuse la proiectele legilor educației, varianta finalizată de ministrul Ligia Deca și avizată de Guvernul Ciucă. Cele mai multe amendamente la proiectul redactat de ministrul Ligia Deca au venit din partea social-democraţilor. Mai exact, 790 de amendamente la textele de legi ale educației aparțin PSD, în timp ce 200 sunt venite de la USR. Doar la proiectul legii privind învățământul preuniversitar sunt 569 de pagini de amendamente.

Modificările aduse Legii educației au la bază proiectul „România Educată” al președintelui Klaus Iohannis, care promitea schimbări fundamentale în educație. Actuala formă a Legii educației a fost publicată în Monitorul Oficial pe 10 ianuarie 2011, moment de la care se află în vigoare și stă la baza funcționării sistemului de învățământ românesc. Aceasta a avut mai bine de 100 de modificări aduse de miniștrii Educației din această perioadă și a devenit cel mai corectat și mai completat act normativ din ultimul deceniu.

„Mă aștept ca 99% să fie legea exact așa cum va ieși în comisia de raport”

Miercuri vor avea loc dezbaterile în plenul Camerei Deputaților și se va ajunge la forma finală a proiectelor legilor educației. Procedural, în plenul Camerei Deputaților se mai pot repune în discuție și supune votului amendamentele respinse în comisii.

”Orice partid le poate repune în plen și supune votului, dar nu cred că vor fi mari surprize. M-aș aștepta chiar ca 99% să fie legea exact așa cum va ieși în comisia de raport.

Dezbaterile au fost fierbinți la Camera Deputaților, în comisii au fost vreo șapte zile intense de dezbateri. Au fost totuși niște modificări și pe preuniversitar și pe universitar. La preuniversitar, singurele amendamente care au trecut au fost mai degrabă, generic vorbind, amendamentele cultelor, minoritățile și-au mai obținut niște lucruri.

Apoi, când spun cultele, generic, și religia la Bac și alte elemente. A apărut asta cu exmatricularea și cu sancțiunile.

Au fost respinse marea majoritate a amendamentelor USR. A trecut obligativitatea primăriilor de a consolida clădirilor aflate în risc seismic, dar nu a trecut, de exemplu, obligativitatea primăriilor de a asigura paza unităților școlare, care este o chestie foarte gravă.

A fost respinsă propunerea noastră de a include, din nou, salarizarea profesorilor în Legea educației. A fost respins amendamentul nostru ca ministrul să-și piardă mandatul dacă nu se alocă 15% din bugetul de stat, cum zic ei. A fost respinsă ideea de înlocuire a titularizării cu licențierea în sistemul didactic și apoi decizia școlilor de a-și angaja profesorii”, a detaliat Ștefan Pălărie.

Senatorul USR a mai spus că au fost respinse și propunerile de incompatibilități.

”Noi am propus eliminarea admiterii prin examen, am propus evident să se renunțe la structura asta de bacalaureat nou, care nu este fundamentată pe nicio cifră. Iar la universitar, față de legea care venise de la Guvern, a apărut că mandatele în curs ale rectorilor nu se pun ca fiind mandate, deci poți să ai două noi. Au redefinit plagiatul și a apărut o frază nouă, cu ce anume se consideră excepții de la plagiat, a se vedea erorile materiale de citare.

Toate acestea vulnerabilizează și mai tare legea. Noi nu o să votăm pentru ea, opoziția, în general, nu cred că o să voteze”, a mai spus Ștefan Pălărie.

  • RAPORTUL asupra proiectului Legii învățământului preuniversitar poate fi consultat  AICI
  • RAPORTUL asupra proiectului Legii învățământului superior poate fi consultat AICI

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Școala românească, o „ciorbă” cu multe ingrediente. Expert în educație: „Acest sistem creează fuga după note, trebuie găsit un echilibru”

EXCLUSIV | Legile educației, între secretomanie și mize politice? Specialist în educație: „Rezultatul va fi unul și mai mediocru. Le este frică să-și asume scoaterea modelului educațional din paradigma comunistă”

EXCLUSIV | Noile legi ale educației, la a treia amânare de la doi miniștri, România educată mai așteaptă. ”Cea mai mare dorință este să însemne ceva mai bun și să nu se schimbe cel puțin un ciclu complet de învățământ” 

Mara Răducanu
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Numărarea voturilor a început. Cum poți vedea online rezultatele pe județe...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online